Da.
Începând cu anul 2023, Legea nr. 33/2023 a introdus în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății posibilitatea ca femeile să beneficieze de servicii prenatale și postnatale, inclusiv de servicii de consiliere psihologică postnatală.
Scopul acestor servicii este prevenirea și tratarea tulburărilor psihice asociate sarcinii și nașterii, precum anxietatea, depresia postnatală sau dificultățile de adaptare după venirea pe lume a copilului.
Este important de menționat că legea nu stabilește în prezent un număr exact de ședințe gratuite și nici o perioadă clară în care acestea pot fi accesate.
În forma inițială a proiectului legislativ se prevedea posibilitatea acordării unui număr de maximum șase ore de consiliere psihologică în primele 126 de zile după naștere, însă aceste prevederi nu au mai fost incluse în forma finală a legii.
De aceea, accesul concret la aceste servicii poate depinde de normele de aplicare, de bugetele disponibile și de unitățile medicale care oferă astfel de servicii.
Dacă ai nevoie de sprijin psihologic după naștere, este recomandat să te adresezi:
- unui psiholog sau psihoterapeut aflat în relație contractuală cu sistemul public de sănătate.
- medicului de familie;
- medicului obstetrician;
- Casei Județene de Asigurări de Sănătate;
- maternității în care ai născut;
Găsiți aici articolul despre depresia postnatală.
Psiholog gratuit în București prin CNAS în 2026
Disponibilitatea serviciilor poate varia în funcție de contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate și de numărul de locuri disponibile.
Înainte de programare, este recomandat să contactezi direct clinica pentru a confirma dacă mai oferă servicii decontate prin CNAS.
Printre clinicile și centrele din București care au oferit servicii de psihologie, psihoterapie sau psihiatrie în relație contractuală cu CNAS se numără:
- Clinica Minți Creative
- Clinica Aproape
- Clinica Atelier Psy
- Clinica Nice
- Centrul Medical Bellanima
- Clinica Rimmed
- Clinica Hope
În cele mai multe situații, traseul pentru accesarea serviciilor presupune:
- Programare la medicul de familie;
- Bilet de trimitere către medicul psihiatru;
- Consultație psihiatrică într-o clinică aflată în contract cu CNAS;
- Recomandare către psiholog sau psihoterapeut, atunci când este indicată.
De asemenea, poți solicita informații direct de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București sau poți consulta lista actualizată a furnizorilor aflați în contract cu CNAS.
Nu uitați că femeile însărcinate și lăuzele care nu au nici un venit beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției. Pentru a beneficia de aceste facilități, acestea trebuie să prezinte la CAS copie după actul de identitate și adeverință medicală eliberată de medicul specialist.
Găsiți aici și alte drepturi ale gravidei.
Important: Numărul locurilor decontate prin CNAS este limitat, iar unele clinici pot avea liste de așteptare. Este recomandat să suni înainte pentru a verifica disponibilitatea serviciilor.
Surse utile:
Surse legale:
- Legea nr. 33/2023 privind modificarea Legii nr. 95/2006.
- Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Descoperă mai multe la Mama lui Vladimir
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Ft utile informațiile. Mulțumesc
Un articol.super super interesant ! Mulțumesc.
Interesant. Am câteva prietene gravidute și le voi furniza aceasta informație.
Super! Speram sa fie si locuri pentru acele sedinte..????
Un articop de mare ajutor ♡♡♡
Cred ca aceste sedinte vor ajuta multe mamici in dificultate!
Mi se pare una din cele mai bune decizii luate în ultimii ani pentru tinerele mame. Mătușa mea a avut depresie post natala și a petrecut 3 luni la Balaceanca, în loc de a sta cu nou-născutul ei acasă.
Ușor ușor, depresia postnatala devine normalizată și nu stigmatizată. Imi pare rău pentru Mătușa ta.
Un articol foarte interesant ce trebuie citit de toate mămicile și viitoarele mămici!
Un articol foarte interesant și util
Foarte interesant
Mi se pare o inițiativa grozava. Ce bine mi-ar fi prins aceste sedinte când am născut. Depresia post-natală a apărut și in viața mea. A fost greu, încă mai este uneori, însă ajutorul de specialitate a făcut diferența.
Foarte interesant articolul! Cu siguranță v-a ajuta multe proaspete mămici!
Foarte util articolul! Felicitări!
Un comentariu pe care l las datorita concursului, La mulți anii înainte !! Te urmăresc cu drag, mai ales ca avem copii de aceleași vârste și aceiași ordine ???????? ma regăsesc în multe dintre trăirile tale și ma bucur ca împărtășești cu noi totul, mai ales realitatea alături de 2 copilași….:-(. Ești minunata și puternica!! Chiar dacă nu comentez de fel la postări, mai scriu la povesti…și te ” citesc” cu drag!
Super și eu trec prin asta dar ușor ,ușor ma reconstruiesc alături de bebe mulțumim pt informatii
Mia fost foarte utila această informație, pentru ca am născut decurând și eram foarte deprimata