Drepturi ale gravidei la locul de munca

Drepturi ale gravidei la locul de munca Mama lui Vladimir

Obligatiile angajatorului

Viitoarea mamica beneficiaza de o serie de drepturi ale gravidei specifice acestei stari si in acelasi timp angajatorului revenindu-i o serie de obligatii.
Inca din 2003 avem un cadru legal – OUG 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca, modificata si actualizata. Legea creeaza cadrul legal pentru drepturile gravidelor si a mamelor/parintilor si a eventualelor concedii medicale.

Important: Anuntarea angajatorului se face prin notificare scrisa, inregistrata cu numar de inregistrare la angajator. Se anexeaza Adeverinta emisa de medicul de familie sau medicul specialist in care se confirma starea de graviditate!

După notificarea angajatorului cu privire la starea de graviditate, atestată medical, acesta este obligat să ia următoarele masuri, impreună cu medicul de medicina muncii:

• Sa previna expunerea la riscuri ce pot afecta sanatatea si securitatea gravidei si a fatului;
• Sa nu fiti constranse sa lucrati intr-un loc de munca sau sa efectuati o munca daunatoare starii de graviditate sau copilului nou-nascut;
• Sa informeze, daca exista deja un document in care sunt specificate riscurile locului de munca ocupat, în termen de 5 zile lucratoare, cu privire la riscurile la care gravida este expusa.
• Sa evalueze riscurile în termen de 10 zile de la primirea instiintarii, si apoi să va aduca la cunostintă concluziile, in termen de 5 zile lucratoare de la data intocmirii raportului;
• Angajatorul va notifica Inspectoratul Teritorial de Munca in termen de 10 zile de la instiintarea depusa de dumneavoastra, si ITM-ul va efectua verificarea conditiilor de lucru;
• Angajatorul este obligat sa modifice conditiile de munca, orarul sau sa va repartizeze la un alt loc de munca in cazul in care prestati o activitate ce implica riscuri pentru sanatatea sau securitatea proprie sau poate avea repercusiuni asupra sarcinii sau alaptarii.

In cazul in care angajatorul nu poate face modificarile de mai sus, sunteti indreptatita sa solicitati medicului de familie sau medicului specialist Concediu de Risc Maternal.

Concediul de Risc Maternal

Acest concediu se poate lua atat in perioada prenatala (inainte de nastere) cat si in perioada postnatala (dupa nastere). Pentru a beneficia de acest concediu trebuie:

Sa fi notificat in scris starea fiziologica in care va aflati, anexand si documentul emis de medicul de familie sau medicul specialist
• In perioada in care beneficiati de acest concediu sunteti obligata sa depuneti la angajator in termen de 5 zile de la emitere documentele emise de medicul de familie/specialist cu privire la situatia dvs. actualizata
• Sa lucrati intr-un mediu de lucru sau sa fiti supusa unor agenti care sa va afecteze sanatatea dvs. sau sanatatea si dezvoltarea fatului, iar felul muncii sau durata expunerii nu poate fi modificata

Drepturi-ale-gravidei-la-locul-de-munca-Mama-lui-Vladimir-2

Program redus de lucru

Pe perioada sarcinii femeia insarcinata are dreptul la reducerea cu o patrime a duratei normale de munca. Salariul nu va fi afectat in niciun fel. Pentru a beneficia de reducerea programului de lucru aveti nevoie de o recomandare de la medic. Recomandarea trebuie sa confirme faptul ca nu puteti îndeplini norma intreaga de munca din motive de sanatate.

16 ore libere lunar, pentru controale medicale

Dupa anuntarea oficiala a angajatorului cu privire la starea de graviditate, ai dreptul la 16 ore / luna pentru a merge la controalele medicale de urmarire a sarcinii. Acestea se ofera in cazul in care nu se pot face in afara programului de lucru.

Voi stiati de aceste drepturi ale gravidei?

8 comentarii la „Drepturi ale gravidei la locul de munca”

    1. Bună!
      Baza legislativa: OUG 96/2003:

      Art. 2, c) salariata gravida este femeia care anunta in scris angajatorul asupra starii sale fiziologice de graviditate si anexeaza un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care sa ii ateste aceasta stare;
      Art. 15. – Angajatorii au obligatia de a acorda salariatelor gravide dispensa pentru consultatii prenatale in limita a maximum 16 ore pe luna, in conditiile prevazute la art. 2 lit. f), in cazul in care investigatiile se pot efectua numai in timpul programului de lucru, fara diminuarea drepturilor salariale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *