Vom explora o afecțiune des întâlnită la copii, care poate ridica semne de întrebare în rândul părinților: boala obrajilor pălmuiți (eritemul infecțios). Cu ajutorul informațiilor oferite de dr. Iancu Beatrice, medic rezident medicină de familie, ne propunem să înțelegem cauzele acestei boli, simptomele caracteristice și cum putem acționa pentru a o gestiona corect.
Eritemul infecțios sau boala obrajilor pălmuiți, cunoscută și sub denumirea de a cincea boală a copilăriei, este o infecție virală cauzată de parvovirusul B19.
- Care sunt simptomele caracteristice ale bolii obrajilor pălmuiți și cum poate fi diagnosticată această infecție virală?
R: Boala obrajilor pălmuiți are simptome asemănătoare unei răceli comune, care durează aproximativ 3-4 zile: rinoree, durere în gât, cefalee, astenie, pierderea apetitului și, uneori, o ușoară febră. După aceste zile, simptomele dispar și apare erupția caracteristică, de un roșu intens la nivelul obrajilor, de unde provine și denumirea. Erupția poate fi însoțită de mâncărime. La unii copii, poate apărea și o a doua erupție, care se extinde pe membre, piept sau spate. - Ce cauzează boala obrajilor pălmuiți și care sunt factorii de risc asociați cu această afecțiune în rândul copiilor?
R: Eritemul infecțios este cauzat de parvovirusul uman B19 (uman deoarece se transmite doar de la om la om și nu se poate lua de la câini sau pisici). Se transmite pe cale aerogenă (prin tuse, strănut, vorbit), în special în timpul primăverii, în medii aglomerate precum colectivități (creșe, grădinițe, școli, autobuze). Este întâlnită preponderent la copii (cu vârste între 5-15 ani), însă nici adulții nu sunt scutiți de această boală. Perioada de contagiozitate este cea de dinaintea apariției eritemului cutanat. - Cum poate fi gestionată boala obrajilor pălmuiți la copii și care sunt opțiunile de tratament disponibile?
R: Infecția cu parvovirus B19 nu are un tratament specific, deoarece fiind o infecție virală, tratamentul este simptomatic. De regulă, copiii și adulții sănătoși se vindecă complet, dobândind imunitate pe viață. Nu există un vaccin care să prevină apariția bolii. - Există complicații asociate cu boala obrajilor pălmuiți și cum pot fi acestea prevenite sau gestionate?
R: În general, copiii și adulții sănătoși, fără probleme de sănătate, nu dezvoltă complicații. În schimb, femeile gravide, adulții imunocompromiși (infectați cu HIV, aflați sub tratament pentru cancer) și persoanele cu anemie (falciiformă, siclemie) pot dezvolta complicații severe. - Care sunt măsurile de prevenire recomandate pentru a reduce răspândirea bolii obrajilor pălmuiți în comunitate?
R: Este dificil să eviți expunerea, deoarece contagiozitatea este maximă înaintea apariției eritemului cutanat specific, când simptomele sunt asemănătoare unei banale răceli. Totuși, pentru a reduce riscul de infectare, este recomandat să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun înainte de masă și după folosirea toaletei sau a obiectelor posibil contaminate, să evităm să ducem mâinile la gură, ochi și nas, să evităm contactul cu persoanele bolnave, să aerisim frecvent încăperile și să evităm interacțiunea cu femeile însărcinate.
Descoperă mai multe la Mama lui Vladimir
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.