Naștere traumatizantă la maternitatea din Oradea

„Toată experiența mea cu nașterea a fost o TRAUMĂ”

Am ales să nasc la stat (Maternitatea Oradea) gândindu-mă că nu are nici un rost să cheltui sumele acelea imense ce se cer la privat în maternitate, pentru un lucru care nu are cum să nu iasă bine și pentru maxim 3 zile de spitalizare. Cea mai mare greșeală!

În dimineața zilei de 18 iulie 2020 mi-a pornit travaliul. Am zis că stau acasă cât pot de mult. Astfel am rezistat până seara pe la ora 21, când deja aveam contracții aproximativ din 3 în 3 minute cu durată de câte 1 minut. Moment în care am sunat la salvare și m-am dus la maternitate. Prima greșeală se pare.

Ajunsă la spital am fost certată fiindcă am ocupat o salvare pentru nimic. Mi-am cerut scuze, am spus că fiind prima sarcina mi-a fost frică și au trecut mai departe: „până nu te dai cu fundul de pământ nu ești tu in niciun travaliu… Aștepta pe hol că eu merg sa o sun pe varamea..eu merg la o țigară”. Cam asta a fost atitudinea doamnelor asistente.

Medicul de gardă m-a consultat, a zis că sunt dilatată 2 cm dar nu are rost sa mă interneze fiindcă știe ea că eu nu nasc curând.

M-am îndreptat din nou spre maternitate. Aceeași atitudine plină de scârbă și dispreț

Ulterior a mai venit un medic, m-a consultat și dânsul și a zis sa merg acasă, să mă uit la un film și apoi să mă întorc. Am plecat. La aproximativ 22.30 am ajuns acasă. La 23 aveam deja contracții din 1.30 min-2 min și cu durata de câte 1 min-1.30. Efectiv mă linișteam câteva secunde și durerile începeau din nou.

M-am îndreptat din nou spre maternitate. Aceeași atitudine plină de scârbă și dispreț. Am fost trimisă să aștept pe hol medicul, timp în care am dat telefoane pentru a interveni măcar cu o vorbă. Ulterior aceeași asistentă schimbata 180 grade „iubita mea, drăguța mea..”

Doctorul rezident evident m-a certat, de ce m-am întors, a decis nici să nu mă controleze pentru că știe ea că nu nasc în acea noapte, dar măcar m-au internat.

Nu bine am ajuns in salon și m-am așezat în pat că mi s-a rupt apa. Asistenta(singura drăguță din acea noapte) s-a rugat efectiv de medicul rezident să vină să mă vadă fiindcă nasc. Într-un final a venit. Nu a crezut când i-am zis că mi s-a rupt apa, însă în urma controlului a zis mirată „vai.. dumneavoastră vi s-a rupt apa”.
Și până aici a fost experiența frumoasă dacă pot spune.

„În acea sală am luat șoc când mi-a zis „așezați-vă cu grijă..să nu îi striviți capul”

Ajunsă și părăsită într-o sală de travaliu, în pline contracții și dureri. La început vizitată de una dintre moașe după care a dispărut și ea. Undeva în jur de ora 1 am început să simt acea senzație de împingere. Moment în care am sunat-o pe mama mea și i-am zis ce simt. La îndrumarea ei am mers târându-mă efectiv de pereți in căutarea unei asistente. Evident dormeau toate. Am dat într-un final peste o infirmieră, m-a trimis în sala de travaliu spunând că va chema ea pe cineva. A venit moașa și reacția ei a fost „doamnă, dumneavoastră nașteți aici”. Mi-a zis că micuța este cu capul aproape afară, să am grijă cum mă ridic și să merg cu ea spre sala de nașteri. În acea sală am luat șoc când mi-a zis „așezați-vă cu grijă..să nu îi striviți capul”. Eram panicata maxim.

Ulterior a venit acel medic rezident râzând efectiv și spunând „vai…nu îmi vine să cred că dumneavoastră nașteți”. În jurul orei 5.55 s-a produs minunea, urmată de o hemoragie ce abia a mai fost oprită, mi-am pierdut cunoștința chiar de câteva ori.

„Mi s-a aruncat efectiv un halat pe post de tampon și am fost din nou „aruncată” in acea sală de travaliu. De la ora 6 până la 12 nu a venit nimeni să mă vadă. Am dorit să merg la toaletă însă nu am putut, eram pe punctul de a leșina.”

După aceea mi s-a aruncat efectiv un halat pe post de tampon și am fost din nou „aruncată” in acea sală de travaliu. De la ora 6 până la 12 nu a venit nimeni să mă vadă. Am dorit să merg la toaletă însă nu am putut, eram pe punctul de a leșina. M-am așezat din nou în patul care deja devenise o imensă baltă de sânge.

Văzând că e ora 13 și tot nu am fost vizitată de absolut nimeni (deși medicul care mi-a urmărit sarcina dimineața a intrat de gardă și îl auzeam frecvent pe holul de langa salonul unde eram), am dat din nou telefoane.
Ulterior am ajuns pe salon, împreună cu micuța mea și acolo au început alte anormalități. Fetița a făcut icter..au pus-o la lampa UV fără ochelari de protecție..întrebând de ei mi s-a răspuns „de aia sunteți dvs aici. Îi puneți căciula pe ochi și aveți grijă să nu și-o dea jos. Nu există asemenea ochelari”. Am dat din nou telefoane și a revenit acea asistenta „uite, prințesă mică..am adus ochelarii”.

„Personal care când spuneam: „Cred că am mastita. Mă dor sânii îngrozitor și am frisoane”. Îmi răspundea: „Aia e. O să treacă”.

Astea au fost episoadele care m-au marcat maxim. Au fost și lucruri minore. Personal ce aștepta mita, personal ce își descarcă frustrările pe noi, mămicile, personal care când spuneam: „Cred că am mastita. Mă dor sânii îngrozitor și am frisoane”. Îmi răspundea: „Aia e. O să treacă”.
Însă episoadele povestite mai sus m-au marcat cel mai mult. M-au făcut să îmi jur că în viitor orice s-ar întâmpla nu am sa mai ajung într-un spital de stat pentru nimic în lume.

E trist.. mai ales pentru că într-o maternitate mai mult de 50% din personal este format din femei, din mame, care și ele au trecut probabil printr-o naștere și totuși nu au strop de empatie.