9 mituri despre nou născuți

Cred că toți părinții la un moment dat ne-am întâlnit cu mituri și superstiții despre nou-născuți. Nu știu cum este în alte țări, dar în România parcă toată lumea este expert în creșterea bebelușului și parenting.

Când ești proaspăt părinte, ești bombardat cu sfaturi nesolicitate și mituri din toate părțile: de la femeia necunoscuta întâlnită pur întâmplător pe stradă, la doamnele și domnii din metrou, parc sau din supermarket, la vecini, părinți, socrii, rude cu care nu te-ai mai văzut de mult.

Mai jos, găsiți unele din cele mai întâlnite mituri despre nou-născuți de care am auzit eu.

Orice mamă se îndrăgostește instantaneu de bebelușul ei

Pentru multe dintre noi, sentimentul acela profund de iubire încă din prima secundă în care îți vezi puiul nu se întâmplă. Poate veni mai târziu. Dar nu este nicio problemă. Nu e nimic în neregulă cu tine dacă nu simți așa. Legătura emoțională cu bebelușul se formează în timp.

Unele mămici se atașează imediat de copil, pentru altele e nevoie să treacă o perioadă ca să se adapteze.

Eu m-am încadrat în a doua categorie, și la primul copil și la al doilea. Dar vă garantez că apropierea se va produce negreșit, trebuie doar să-i acorzi ceva timp.

Și ce sentiment minunat!

Să nu îl scoți afara din casa până la botez

Sau să nu iasă mama din casă până nu i se face molifta. Cred că așa se numește :))

Mi se par ambele niște superstiții imense. Și dacă bebelușul iese din casă ce se întâmplă? Știe cineva să ne lămurească? Pe cine am întrebat nu au știut să îmi răspundă. Doar că „așa trebuie”

Dacă stai să te gândești el oricum iese afară când îl aduci acasă de la maternitate, sau nu se pune?

În plus, dacă din diverse motive bebelușul nu poate fi botezat până la 8-9 luni (pandemie, prematur, bolnăvior, etc) îl ținem închis în casă?

Copilul are nevoie încă din primele zile de viață, de aer și de soare așa cum are nevoie orice vietate, fie plantă, fie animal.

Bebelușul nu trebuie ținut în brațe că se învață așa

Se va învăța așa și chiar și adult îl vei căra în brațe, nu? Îmi vine să râd.

Pe Vladimir l-am ținut în brațe, în sistem, pe mine, cât am putut de mult. Și ce credeți? Vrea numai în brațe? În niciun caz. Uneori trebuie să mă rog de el să îl îmbrățișez. Sfatul meu este să vă țineți puii în brațe cât vreți voi de mult. Timpul trece foarte repede, iar la un moment dat nu vor mai vrea ei.

În plus adaptarea la viața extra uterina a bebelușilor se face mult mai ușor și repede în brațele părinților, contact piele pe piele cât mai mult și des.

Bebelușul trebuie înfășat, altfel i se curbează piciorușele

Picioarele strâmbe nu țin de înfășare sau de lipsa ei. Dacă ar fi să ne gândim puțin, toți copiii ar trebui să aibă picioarele curbate având în vedere că au purtat scutece.

Aceasta idee este înrădăcinată in mintea bunicilor și a unor părinți, încât cele care nu-și înfașă copiii sunt privite cu suspiciune. Unele sunt învinuite daca mai târziu, copiii lor nu au picioarele drepte din motive ce țin de profilaxia rahitismului sau alte cauze medicale.

În plus, dacă copilul nu este înfășat corect, părinții pot face mai mult rău decât bine.

Specialiștii trag un semnal de alarmă asupra acestei practici. Înfășatul nu doar că NU îndreaptă picioarele, dar poate cauza și displazie de șold, mai ales în cazul copiilor cu risc spre așa ceva.

Riscurile pentru șold sunt uriașe, vorbind atât din punct de vedere ortopedic dar și din statisticile care arată frecvența luxațiilor de șold în zonele unde părinții își înfașă bebelușii.

Nu ai voie sa-i faci baie bebelușului până nu-i cade bontul ombilical

Această afirmație este susținută de tot mai multe femei. Din teama de a nu-i face rău bebelușului, ele preferă să nu-i facă baie, ci cel mult să-l șteargă cu șervetele umede.

Cum îngrijim bontul ombilical găsiți aici.

Chiar și bebelușii alăptați au nevoie de puțină apă

Multor oameni li se pare incredibil ca un bebeluș până la vârsta de 6 luni are nevoie doar de lapte (matern sau formulă) si tot încearcă să introducă în alimentația lui ceai, supă, suc de fructe sau măcar puțină apă. Însă OMS, AAP, etc. afirma faptul că laptele este singurul aliment/lichid permis până la diversificare.

Unghiile trebuie roase de către mamă până la un an, altfel bebelușul devine hoț

Ce treabă are înclinația spre furt cu unghiile copilului? Rosul unghiilor nu este un procedeu tocmai igienic. Mai mult decât atât, vă puteți răni bebelușii. Unghiile bebelușului trebuie tăiate pentru ca acesta să nu se rănească. Mănușile acelea pentru nou-născuți nu cred că sunt tocmai confortabile să fie purtate pe termen lung.

Are diaree și febră pentru că îi cresc dinții

Atunci când copilul are o stare febrilă și o ușoară diaree, cele mai multe mămici se gândesc că de vina este erupția dentară. Însă, cel mai bine este ca diagnosticul să fie pus de un medic pediatru.

Nou-născuții nu pot vedea

La naștere, bebelușii au vederea neclară, dar cu siguranță pot vedea. Probabil că acest mit a pornit de la faptul că nou-născuții își mișcă ochii într-un mod în care părinților li se pare ciudat.
Dar asta e perfect normal, ținând cont că bebelușii nu au încă un control deplin asupra mușchilor oculari.

Studiile au scos la iveala faptul că nou-născuții disting culorile chiar și de la 2 săptămâni, și pot face diferența între verde și roșu (până atunci, totul e alb-negru).

Voi ce alte mituri despre nou-născuți cunoașteți?


Descoperă mai multe la Mama lui Vladimir

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

9 comentarii la “9 mituri despre nou născuți

  1. Truica Catalina a spus:

    Si eu cred ca sunt mituri, si mai ales cel cu scosul afară, pt ca venitul de la spital – acasă e din start o scoatere a bebelușului și o trecere a unor intersecții care nu se trec…eu am născut în iulie și era caniculă, si am scos – o afara din prima zi, în curte, ținând cont ca erau 30 de grade seara.

  2. Darie Emilia a spus:

    Mai stiam ca mama nu are voie să meargă la biserică în ziua botezului bebelușului. Doar nașii merg cu finutul,îl creștineaza și îl aduc mamei acasă,cu lumânarea aprinsă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RORomanian