Maternitatea Slatina:”Îngeri păzitori pentru prematuri și mame”

De mult îmi doresc să-mi scriu povestea, doar că acum am găsit momentul potrivit!

Eram însărcinată în 19 săptămâni când am început să am contracții. Contracții false, dar care la 36 de săptămâni mi-au deschis colul.

Dacă nu as fi stat la pat, cu siguranță aș fi născut mai devreme… Am stat la pat de la 19 săptămâni până când am născut.

Ieșeam doar în weekend când era soțul liber și atunci doar cu mașina. Nu puteam să merg pe jos pentru că imediat mi se întărea burtica. Uneori și când mă ducea la baie pățea sa mi se întărească.

La 36 de săptămâni mi s-a deschis colul. Era 12 noaptea, mi-am făcut baie, am mai călcat câteva hăinuțe, apoi m-am pus la somn, am reușit să adorm foarte târziu speriată de faptul că o să nasc.

Dimineața la 7 am plecat la spital. Eram dilatata 2, 5 cm, dar nu aveam contracții. Nu am născut, dl. doctor mi-a făcut perfuzii pentru ca bebe să mai stea în burtică. Am stat 6 zile în spital. După ce am ieșit am stat în pat non stop. Nici măcar vasele nu le mai spălăm.

Mergeam la spital din 3 în 3 zile pentru monitorizare. La 38+5 m-am internat pentru cezariană pe 13 decembrie 2019.

După ce m-au mutat pe terapie am întrebat de copil. Toată lumea mută : au zis că are nevoie de oxigen!

Cum s-a transformat totul într-un coșmar?

La ora 10:24 a venit pe lume Patrick-Ionuț de 2700kg și 49 cm. Era vânăt. L-am auzit ca plânge, l-am pupat, am plâns de fericire, dar nu mi-am imaginat nicio clipă ce avea sa se întâmple. După ce m-au mutat pe terapie am întrebat de copil…. Toată lumea mută : au zis ca are nevoie de oxigen… Cum adică? Ce oxigen? Cum să aibă copilul meu nevoie de oxigen? De ce? Evident ca nimeni nu mi-a răspuns, am rămas singura cu durerea mea.

Am avut dureri groaznice, dar cele mai groaznice au fost cele din suflet. Îmi venea să mă ridic din pat și să urlu. Nu am închis un ochi toată noaptea. A doua zi m-au mutat în salon, mi-au scos sonda și pe seara m-a dus ținându-mă de pereții spitalului să-mi văd copilul. Am intrat la terapie intensivă și am fost șocată. Patrick era slab, vânăt, fără putere într-o „cutie de sticlă”. Am rămas traumatizată.

O doamnă doctor minunată, dr. Alina Pârvu mi-a zis că va fi bine.

A doua zi am vorbit cu doamna doctor care se ocupa de el (Doamna doctor Alexe), mi-a zis că are o infecție puternică și că urmează să-i facă antibiotic.

Mergeam din 3 în 3 ore la el. Vine ora 11, mă duc și îl vad ventilat mecanic… Nu pot să descris în cuvinte ce am simțit. Pana atunci avea doar un furtunaș în năsuc. A fost momentul în care am clacat. A fost momentul în care am crezut că va muri.

Pe la 8 a venit o doamnă infirmieră și mi-a zis :” Te rog să vii pana jos”. Clar, în acel moment am crezut ca a murit.

M-am dus în salon și toată noaptea am căutat diagnostice, copii cărora li se întâmplă la fel… Nu am dormit deloc, cred ca m-a luat somnul pe la 7 dimineața.

Pe la 8 a venit o doamnă infirmieră și mi-a zis :” Te rog să vii pana jos”. Clar, în acel moment am crezut ca a murit. Nu știu cum am ajuns de la etajul 4 la 3, nu am mai văzut nimic în fața ochilor.

Când am ajuns acolo, mi-a spus doamna doctor că necesita o transfuzie cu plasma pentru ca o citez: „infecția i-a făcut ravagii în corp”.

Timpul a trecut, mergeam din 3 în 3 ore la el, plângeam în salon, veneau doamnele asistente și mă întrebau: „Doamna Șerban, iar plângeți?”.

Nu am să uit niciodată ziua de 27 decembrie 2019 când la ora 11 nu l-am mai găsit în incubator, ci în pătuț la post terapie.

A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea. L-am luat pentru prima dată în brațe și l-am alăptat. Am stat 2 ore cu el. Nu-mi mai venea să plec. După atâta suferință era ceva de neimaginat că puteam în sfârșit sa-mi strâng copilul în brațe. Pe 31 decembrie la ora 16 am plecat acasă.

Au urmat multe controale, multe drumuri cu un bebeluș de 1 lună, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că la fiecare control Patrick a fost bine.

Îngeri păzitori pentru prematuri, îngeri păzitori pentru mame

Vreau să spun din suflet că dacă toate cadrele medicale ar fi ca cele de la Neonatologie Slatina, lumea ar fi altfel. Cu ajutorul dumnealor am putut sa trec mai ușor peste tot. Atât de mult m-au sprijinit încât nu am cum sa le mulțumesc pentru tot. Doamna Neli, Doamna Iuliana, Doamna Dorina, Doamna Daniela, Doamna Mihaela, Doamna Adina (de la nașteri, omul care m-a sprijinit enorm de mult deși nu mă cunoștea), Doamna Magdalena, doamna Claudia, Doamna Nicoleta, niște doamne cu suflet de aur. Niște mame pentru copiii care ajung acolo. Muncesc enorm de mult, au grija de copii și cel mai important e că le alină dorul de mame… Îi mângâie, le vorbesc și ii liniștesc.

Doamna Iuliana mereu ne liniștea spunându-ne că și fiica dumneaei a fost mică, sa stăm liniștite, copiii vor fi bine.

Doamna Daniela care vorbea din tot sufletul cu noi, Doamna Neli cea căreia eu ii spun că a fost prima mamă a copilului meu. Eu până să-l nasc pe Patrick nu am văzut atâta bunătate și iubire pentru un străin. L-a îngrijit pe Patrick ca pe propriul copil și pentru asta îi voi fi recunoscătoare o viață întreagă, poate chiar și mai mult.

Asemenea oameni merită să primească de la Dumnezeu numai bine. Nu știu cum aș fi trecut prin toată situația dacă dumnealor nu ar fi fost atât de sufletiste. Îngeri păzitori pentru prematuri, îngeri păzitori pentru mame.

Le mulțumesc tuturor celor care pe timpul sarcinii mi-au fost alături, dar și în cel mai greu moment! Mulțumesc Doamne că mi-ai scos în cale, oameni cu suflet mare! Mulțumesc TINN Slatina! Sunteți cei mai buni!

Patrick este un copil sănătos, cu multă energie, plin de viață, iubire și speranță. Fiecare dintre dumneavoastră ați contribuit la ceea ce e Patrick azi! ❤️

rbt

Descoperă mai multe la Mama lui Vladimir

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RORomanian