Alimentația bebelușului în timpul vacanțelor este un aspect important în îngrijirea acestuia și necesită atenție sporită din partea părinților. În acest articol, vom explora sfaturile prețioase oferite de dr. Ioana Stavrositu, medic endocrinolog și nutriționist, pe care o găsiți pe instagram aici, dar și în clinica Kilostop.
Înțelegerea necesităților nutriționale specifice ale bebelușului în vacanță și asigurarea unei alimentații echilibrate sunt elemente esențiale pentru menținerea sănătății și fericirii lui.
Ce alimente ar trebui să includem în alimentația bebelușului în timpul vacanței?
Lapte matern sau formulă de lapte ar trebui să rămână principala sursă de nutrienți pentru bebeluș în primele luni după începerea diversificării atunci când sunteți în vacanță. Deci, înainte de toate, aș zice să plecați relaxați în concediu cu bebelușul la începutul diversificării, pentru că baza alimentației este deja asigurată.
Când călătoriți cu copilul, puteți să urmăriți includerea următoarelor grupe alimentare în principal:
- Fructe și legume proaspete alese în funcție de vârsta bebelușului și de capacitatea sa de a consuma alimente solide. Optați pentru cele locale sau de sezon.
- Carne și pește, puteți comanda la restaurant pui la cuptor sau curcan, pește mai ales dacă sunteți într-o locație unde pescuirea acestuia este facilă și astfel vă asigurați că este mereu proaspăt. Asigurați-vă că sunt gătite suficient și precizați că nu doriți să adauge sare la prepararea lor, dacă aveți un copil de până într-un an.
- Iaurt sau brânză proaspătă: Acestea pot fi o sursă bună de calciu și proteine pentru bebeluși. Verificați eticheta dacă sunt cumpărate din magazin pentru a vă asigura că sunt potrivite pentru consumul lor (verificați conținutul de sare) și păstrați-le la rece pentru a le menține proaspete.
- Ouăle cu siguranță se regăsesc la micul dejun al oricărui hotel.
Cum putem adapta mesele bebelușului în funcție de opțiunile disponibile la restaurant?
Adaptarea meselor pentru un bebeluș mai mic de 1 an în funcție de opțiunile disponibile la restaurant poate fi o provocare, dar există totuși câteva lucruri pe care le puteți face pentru a asigura că bebelușul primește niște preparate adecvate și în perioada vacanțelor.
Solicitați opțiuni personalizate!
Dacă opțiunile de meniu nu sunt potrivite pentru un bebeluș, puteți solicita chelnerului să vă ofere alternative. Întrebați dacă este posibil să se prepare o porție mică de legume la abur sau o bucată mică de carne la cuptor sau la grătar, de exemplu.
Asigurați-vă că mâncarea este bine preparată!
Când alegeți din meniu sau solicitați opțiuni personalizate, asigurați-vă că mâncarea este proaspătă și bine preparată. Evitați mâncarea crudă sau insuficient gătită, care poate prezenta numeroase riscuri pentru sănătatea bebelușului. De asemenea, consumați cât mai multe preparate locale și adaptați cerințele și la acest aspect.
De exemplu, nu cereți pui pe malul mării în Grecia… există șanse mari ca acesta să nu fie chiar proaspăt.
Luați totuși și ceva de rezervă pentru bebeluși la voi. Dacă sunteți pregătiți în avans, nimic nu vă poate lua prin surprindere.
Puteți aduce cu voi la restaurant câteva alimente cum ar fi piureuri de fructe sau legume, biscuiți pentru bebeluși sau alte gustări potrivite pentru vârsta sa astfel încât și dacă nu găsiți mâncare potrivită, acesta să fie sătul și mulțumit. Nu uitați că în deplasare și diversificarea ia vacanță. Fiți flexibili!
Există anumite preparate sau tipuri de mâncăruri de la restaurant care sunt mai sănătoase pentru bebeluși?
Cele mai sănătoase preparate sunt cele ale căror ingrediente le putem controla astfel încât să ne asigurăm că sunt potrivite vârstei bebelușului în primul rând.
Recomand comandarea cărnii sau peștelui la cuptor sau pe grătar, a legumelor la abur, a unei mămăliguțe cu brânzică de vaci și smântână sau de ce nu, a unor paste cu sos de roșii. În cazul oricărei variante, avem grijă să precizăm clar ce dorim să fie evitat la prepararea acestora (ex: adăugarea de sare).
Cum putem păstra alimentele preparate acasă în siguranță în timpul călătoriilor?
Feriți alimentele preparate de expunerea prelungită la temperaturi ridicate. Nu le lăsați la soare sau într-un mediu cald, deoarece acest lucru poate crește riscul de dezvoltare a bacteriilor. Încercați să păstrați alimentele într-un loc răcoros sau utilizați un sistem de răcire sau menținere a unei temperaturi optime (geantă frigorifică, pungi frigorifice etc).
Încercați să consumați alimentele preparate într-un timp rezonabil după pregătire. Cu cât alimentele sunt mai proaspete, cu atât sunt mai sigure. Evitați păstrarea alimentelor preparate mai mult de câteva ore înainte de consum, mai ales în condiții de căldură.
Dacă aveți alimente crude, cum ar fi legumele și fructele, și alimente gătite, cum ar fi carnea sau peștele, asigurați-vă că le păstrați separat în recipiente diferite pentru a evita contaminarea încrucișată.
Există anumite alimente sau ingrediente pe care ar trebui să le evităm în mesele bebelușului în timpul călătoriilor?
Da, există anumite alimente și ingrediente pe care ar trebui să le evitați în mesele bebelușului în timpul călătoriilor. Principalele categorii de evitat ar fi:
- Mierea: Evitați să oferiți bebelușului miere sau alimente care conțin miere înainte de vârsta de 1 an. Mierea poate conține bacterii care pot provoca botulismul infantil, o afecțiune gravă.
- Alimente bogate în sare și zahăr.
- Alimente ce sunt alergeni principali la care copilul nu a fost expus până la acel moment. Alimentele din grupele mari de alergeni ar trebui evitate în vacanțe și introduse treptat în alimentație când sunteți acasă pentru a depista eventualele reacții alergice și a putea acționa în timp util în cazul unei astfel de reacții. Exemplu: ouăle, produsele lactate, arahidele, nucile, peștele și fructele de mare.
- Alimente care prezintă risc de înec: Evitați alimentele care pot provoca înec, cum ar fi bomboanele tari, oleaginoase întregi, semințe mici sau orice alimente mici de formă rotundă, alimente lipicioase, etc.
- Alimente insuficient preparate: Evitați să oferiți bebelușului alimente insuficient gătite, cum ar fi carnea crudă sau semipreparată, ouăle crude sau peștele crud. Aceste alimente pot conține bacterii periculoase care pot provoca intoxicații alimentare.
Ce părere aveți de mâncarea pentru bebeluși la borcănel? Este o alternativă sigură? Aveți recomandări?
Personal încurajez consumarea alimentelor și preparatelor locale, cu părinții la masă, bineînțeles, cu ajustările de siguranță de care vorbeam mai sus. Dacă însă vă doriți să oferiți borcănele cu preparate destinate bebelușului, da, este și aceasta o alternativă, însă este important să urmați câteva măsuri de precauție pentru a asigura siguranța alimentară, respectiv:
- Păstrați borcanele în condiții adecvate: Asigurați-vă că borcanele sunt păstrate într-un mediu curat și răcoros. Evitați expunerea lor la temperaturi ridicate sau lumina directă a soarelui.
- Verificați integritatea borcanelor: Înainte de a deschide un borcan, verificați dacă capacul este sigilat. Dacă capacul este umflat sau prezintă orice semn de deteriorare, nu utilizați conținutul borcanului.
- Utilizați mâncarea doar pentru o singură masă: După deschiderea unui borcan de mâncare, utilizați conținutul doar pentru o singură masă a bebelușului, nu o păstrați pentru utilizare ulterioară.
Cum putem menține un echilibru alimentar sănătos pentru bebeluș în timpul vacanței?
Încercați să respectați programul de mese chiar și în timpul vacanței, pe cât posibil.
Asigurați-vă că fiecare masă conține și fructe și legume proaspete. Acestea furnizează vitamine, minerale și fibre esențiale pentru creșterea și dezvoltarea bebelușului.
Încercați să evitați alimentele procesate și să optați pentru alimente proaspete și naturale în măsura posibilităților. Acestea oferă bebelușului nutrienții esențiali și sunt evident mai sănătoase decât alimentele procesate. Alegeți preparate locale mai degrabă decât produse ambalate, chiar și dacă acestea sunt destinate bebelușilor.
Asigurați-vă că fiecare masă conține o varietate de alimente din diferite grupuri alimentare. Includeți carbohidrați, proteine și grăsimi sănătoase în toate mesele bebelușului.
Păstrați un echilibru între mese sănătoase și câteva indulgențe! Nu uitați că sunteți în vacanță totuși.
Vezi și alte articole despre diversificare aici.
Descoperă mai multe la Mama lui Vladimir
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Mulțumesc pt informațiile utile!
Super informații utile! Mulțumim frumos!
Multumesc frumos pentru recomandare
Mulțumim pentru informații. Foarte benefice, urmează sa plecam si noi în concediu cu bebelina noastră de 1 an si 2 luni si a picat la tanc acest articol ❤
Mulțumim de sfat
super mulțumim mult pentru aceste sfaturi frumoase
Foarte utile informatiile, multumim ❤️
Foarte utile aceste informații vă mulțumim frumos
Sfaturi foarte utile, mulțumim!
Mulțumim pentru sfaturi! Foarte utile!
Foarte interesant, mulțumesc frumos pentru sfaturile utile.
Multumim pentru sfaturi!!!????
Mulțumesc pentru informații, foarte utile.
Multumim pt sfaturi.
Mulțumim pentru sfaturi
Multumim pentru aceste sfaturi foarte utile
Mulțumim frumos pentru sfaturi!
Informații utile, unele din ele nu le știam.
Super sfat
Bine de stiut, informații super bune!
Imi va fi util cand vom merge in vacanta multumesc
Interesant, bine de reținut!
Informații foarte utile !
Un articol foarte util avand in vedere ca urmeaza concediul
Informații foarte utile!
Multumim mult pentru informații!
Sfaturi foarte utile. Mulțumim!
Mai ales ca e sezonul concediilor am găsit informații foarte utile
Sfaturi foarte utile ! Mulțumesc
Mulțumim pentru informații. Foarte benefice, urmează sa plecam si noi în concediu cu bebelina noastră de 1 an si 2 luni si a picat la tanc acest articol ❤
Va mulțumesc pentru informații și sfaturi
Oinacxotu Eejaguqav zyv.vmeu.mamaluivladimir.ro.yvu.yw http://slkjfdf.net/
Un articol util, multumim!
Foarte interesant articolul. Mulțumesc pentru sfaturi!
Un articol util .Mulțumim