Nașterea la stat: Spitalul Dr. Ion Cantacuzino

„Când am rămas însărcinată întâmplarea a făcut ca trebuia să mă mut cu locul de munca fix vis-a-vis de Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino. Eu am luat-o ca pe un semn pentru că la 2 săptămâni după ce am ajuns acolo am aflat că sunt însărcinată.

Am ales acest spital pentru urmărirea sarcinii și pentru a avea nașterea la stat, fără să cunosc niciun medic, am ales la întâmplare după o mica cercetare și aia a fost.

Pe perioada sarcinii mergeam la spital, la început, o data pe luna, ulterior de 2 ori pe luna. Singurul dezavantaj ar fi așteptarea, fiind spital de stat, se așteaptă destul de mult.

Mai întâi intra urgențele și după aceea după ordinea venirii. Eu eram pregătită psihic în legătură cu asta și nu m-am agitat pe acest subiect deloc, am așteptat și 3 ore.

Întotdeauna am fost tratată cu profesionalism de către medic, asistenții medicali, infirmiere, etc. 
Într-o zi caniculara de vara, eram programată pentru NSF, intrând deja în săptămâna 37. Am ajuns in spital la ora 8, eram programată la 8:30, am intrat la 11:30. Între timp medicul care mi-a urmărit sarcina a ieșit din garda și mi-a spus că intră in concediu. Rămăsese să-i trimit rezultatul de la NSF de azi și să ne vedem pentru naștere, prin cezariană peste 2 săptămâni . Așa a apreciat ea, că nu voi putea să nasc natural, fiind mică de statură și cu istoric de displazie de șold când m-am născut, rezolvată între timp.

Când primesc mesaj de la medic, întoarce-te la spital, ai contracții, o să trimit o colega să te consulte.

După analiză i-am trimis foile pe care le-am primit prin whatsup și eram gata de plecare spre casa.

Când primesc mesaj de la medic, întoarce-te la spital, ai contracții, o sa trimit o colega să te consulte. Eu nu simțeam durere, nimic, am zis că na, probabil nu e nici o problemă, liniștită că l-am simțit și pe bebe mișcând.

Medicul care a venit să mă consulte a zis că am dilatație 4 și o să nasc în acea zi. Eu tot nu credeam, până când mi-au dat de înțeles că mă internează și că eu chiar o să nasc atunci.

L-am sunat pe soț să-mi aducă bagajele, cu o ușoară frică sa nu leșine in fața spitalului(nici lui nu-i venea să creadă că voi naște chiar atunci).

Vorbind cu medicul care m-a preluat i-am spus că-mi doresc să nasc natural, dânsa foarte deschisă, a acceptat imediat.

M-au dus la sala de nașteri, toți foarte amabili, mi-au pus o branulă, în caz că e nevoie de ceva și veneau rând pe rând să mă verifice din oră în oră: medicul de gardă care m-a preluat, moașa și asistenta.

Am avut un travaliu de 10 ore și jumătate, nu pot spune dureros neapărat, a fost suportabil până la ultimele 30 minute. În acest timp a venit și cineva de la neonatologie să-mi ceara acordul pentru vaccinarea lui bebe imediat după naștere ( hepatita B și tuberculoza). 

La 22:30 a venit toată echipa, durerile deja au fost foarte intense. Mi-au explicat ce trebuie să fac, aveam la mine set de epidurală, în durerile alea le rugam să-l pună, au zis că mă voi descurca și fără și na, nu prea aveam de ales.

Adevărul este că după a treia împingere bebe a ieșit. A fost nevoie de epiziotomie, mi-au spus că altfel nu voi putea.

A fost un moment sublim, toți au fost foarte calzi in tot acest timp, m-au încurajat și când a venit bebe am uitat absolut tot, toată durerea, nu mai era nimic, doar el!

Mi l-au arătat și l-au luat, iar pe mine m-au lăsat să mă odihnesc. Mi-au adus de mâncare și de bebe nu a venit nimeni să-mi zică nimic. Ei mi-au spus doar că a primit nota 9- când am întrebat de ce 9 și nu 10, mi s-a spus că nu prea se dau note de 10 aici… Ca și cum a dat el examen scris și profesorul era mai exigent..

Nu mi s-a spus decât că e bine, trebuia să o întreb pe infirmiera sa se uite în jurnal că sa aflu cat e de lung și cate kg are… Asta a fost faza care nu mi-a plăcut.

Am născut la 23, a doua zi dimineață au venit să mi facă spălătură și să mă mute în salon. După ce m-au mutat eu tot întrebăm, unde e bebe. Mi se spunea că o să-l văd azi că merg la alăptat… Eu nici nu știam cum, unde, daca am lapte, cum o sa fac treabă asta, nimic…

În salon foarte frumos, curat, 2 paturi. Nici un reproș, pe partea asta.

După mai mult de 12 ore de când am născut l-am văzut și eu pe copilul meu.

A venit la ora 9 asistenta să-mi facă spălătură și am întrebat de bebe și mi-a zis să mă duc la 12 cu fetele de la etaj la alăptat… Că mergi din 3 in 3 ore, la un etaj mai jos.

La 12 am ajuns la etajul cu copilașii și văd multe pătuțuri cu numele mamelor dar pe al meu nu îl văd…

Întreb asistenta/moașa ce fost nu știu, unde e bebele meu. Îmi răspunde cu neglijență- Mami dar când ai născut – zic aseară la 23 – aaa, păi nu e la noi, e la neonatologie , o sa fie la noi abia mâine, vii atunci… Și am pornit în căutarea lui bebe. Acum râd, atunci îmi venea să plâng și să urlu de nervi.

Am coborât la neonatologie, m-am prezentat și am cerut să-mi vad bebelușul. În clipele acelea am simțit că eu sunt un musafir undeva și nu că era copilul meu și ei trebuia să mi-l arate…

Mi-au zis că aici nu am voie, dar totuși o sa-mi-l arate. Aleluia după mai mult de 12 ore de când am născut l-am văzut și eu pe copilul meu… 

Din acea zi a început „distracția”. Trebuia să mergem din 3 in 3 ore la alăptat, într-o sală de alăptare în care eram doar noi mămicile. Mai venea câte o asistenta să întrebe ce mai facem, dar nici vorba sa ne ajute cu alăptatul.

Eu eram că și căzută din cer, nu știam cum trebuie făcută treabă, ei de cele mai multe ori erau hrăniți cu lapte praf înainte să ajungem noi, deci nu le era prea mult foame.

Prima zi la mine a dormit mai mult decât a mâncat. Eu mi-am dorit să alăptez foarte mult, dar am văzut că trec orele și bebe nu suge, nu știam cum să-l atașez, mi-au mai zis mămicile, dar una e teoria, alta e practica.

Eu disperată să alăptez, am băut 3 litri de apă și 1 litru de ceai de lactație…vă dați seama ce a urmat- furia laptelui

Până la urmă am rugat o asistenta să mă ajute, să-mi arate cum să-l atașez, mi-a zis că nu am lapte, să beau multe lichide…Eu disperată să alăptez, am băut 3 litri de apă și 1 litru de ceai de lactație…vă dați seama ce a urmat- furia laptelui.

Mi s-au împietrit sânii și nu știam ce să fac, bebe nu sugea, că nu știam să-l atașez corect. Nu aveam voie să folosim pompele de muls automate pentru că erau pentru femeile care aveau copii prematuri și se mulgeau ele și dădeau in biberon pentru că ei nu au forța să sugă.

Aveam la mine o pompa manuală, dar în starea în care eram nu aveam nici o șansă să rezolv cu ea. Am rugat o pe asistenta să mă ajute cumva- mi-a zis să fac duș cald și să încerc să mă mulg cu mâna. Am încercat dar nu mergea nici așa. Până la urmă m-am dus la ora 23 să rog doamnele de jos (unde alăptăm și erau și bebei) să mă lase să mă mulg cu pompă pentru că mie frica sa nu fac mastită (eu fiind farmacist mai știam una alta și îmi era tare frica de tot ce știam că se poate întâmpla). Nu mi s-a permis.

Am plâns de disperare și doar mă rugam când ajung la ora 24 bebele meu sa nu fie hrănit cu lapte praf și să pot să-l atașez corect și să-mi eliberez sânii. Nu a fost sa fie, m-am întors în salon și am continuat să mă mulg cu mâna…

Această experiență a fost cu mult mai dureroasa decât nașterea, dar mai dureros a fost că nu găseai cale de ieșire și nu aveai cine sa te ajute…

În următoarea zi am aflat că bebe are icter și va fi ținut la lampa, deci voi mai sta încă câteva zile… Eu am fost internată miercuri, vineri mi s-a spus că bebe are icter, iar duminică medicul de gardă care l-a consultat mi-a zis că l-a scos de la lampă, este foarte energic și că cel mai probabil mâine o să ne externeze.

Eu trăind cu speranța că plec luni, deja dădeam telefoane să organizăm plecarea.

Luni la fiecare 3 ore la care am mers la bebe, am tot întrebat, daca ne externează și mi se spunea că dna doctor nu a venit să consulte bebe ( fiecare bebe este preluat de un medic neonatolog după naștere și doar acel medic poate sa externeze copilul, după consultul de rutină).

Undeva după ora 15 am aflat de la asistente că nu ne externează azi și că dacă vreau detalii să merg la neonatologie să vorbesc cu doctorul care se ocupa de copilul meu. Am mers acolo și dna doctor foarte abilă mi-a spus că icterul s-a accentuat și îl va mai ține la lampa încă 24 ore.

A fost un moment de cumpănă pentru mine … Nu m-a deranjat faptul că o să-l mai țină, că până la urmă este pentru binele lui, nu să ajung acasă și să pățesc cine știe ce.

Doamna doctor foarte amabila mi-a explicat în amănunt. Problema mea a fost că cu o zi înainte el a fost scos de la lampa și mi s-a spus că cel mai probabil o sa fim externați a doua zi.

Pentru cineva care a născut de două zile, care nu știe treabă cu alăptatul mai deloc, cu furia laptelui, lipsa somnului, durerile de la epiziotomie, asta a fost deja prea mult.

O parte buna din șederea mea prelungită in spital e că până la urmă datorita mămicilor (colegele de suferință) am învățat să alăptez, am trecut peste furia laptelui, lui bebe i-a căzut buricul in spital (încă un stres mai puțin când ajungem acasă). 

Ca sa concluzionez voi face câteva pro și contra spitalului de stat, în special Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino:

PRO:

• foarte curat- bine amenajat și dotat;
• personalul care se ocupa de naștere , internări, ginecologie- foarte amabili, nimeni nu face apropouri de nimic, își fac treabă impecabil, fără să se aștepte la nimic;
• profesionalism din partea tuturor medicilor- ginecologi și neonatolog, a moașelor, asistenților, infirmierelor care participă la perioada de travaliu, nașterea, post-naștere și în salon după;
• mâncarea nu a fost rea, chiar deloc (dar că și sfat, luați-vă sare cu voi, mâncarea este complet nesărată, lucru perfect normal pentru spital, dar eu nu m-am gândit la asta înainte;
• cost 0-dacă vrei să lași o cutie cu bomboane sau un buchet de flori, nu te oprește nimeni , dar nimeni nu cere nimic;

CONTRA:

• lipsa de comunicare foarte mare- daca nu te plimbi prin tot spitalul nu vei afla nimic de bebeluș;
• lipsa de suport pentru mamele care vor sa alăpteze( faptul că se oferă o camera de alăptat, nu este suficient), una din cauzele, consider eu, pentru care % de femeile care alăptează in România este foarte mic;
• atitudinea asistentelor care se ocupa de bebei, sub orice critica- cearta mămicile, mai mult de atât prin atitudine și vorbe mai mult îi descurajează in ceea ce ține de alăptat;
• lipsă de organizare- în momentul în care ți se spune că bebe va fi externat, tu ca mămică trebuie sa alergi la ginecologie să spui sa te externeze și pe tine, dar să fie înainte de ora 15 că după ora aia nu externează, iar eu de exemplu am aflat că  îl va externa pe bebe la ora 14:30, deci a fost un sport extrem până am rezolvat-o cu externările….

Până una alta pentru mine aceasta experiență, nu a fost atât de grea, privind-o acum.

Am un bebeluș sănătos, am învățat lucruri, am întâlnit oameni și profesionaliști foarte buni.

Probabil la privat lucrurile sunt ceva mai organizate și comunicarea este mai bună (așa aș vrea să cred), în rest nu cred că sistemul privat putea sa ofere ceva mai mult (cel puțin în cazul meu) față de ce mi-a oferit nașterea la stat.”