Am ales să merg la Spitalul Dr. Ion Cantacuzino

Am ales să merg la Spitalul Dr. Ion Cantacuzino

Povestea mea este una fericită, cu o naștere la stat.
Am ales să nasc la stat și din cauza faptului că nu mai avusesem nici o experiență cu spitalele. Nu puteam să fac acuzații în necunoștință de cauză. 
Am ales să merg la Spitalul Dr. Ion Cantacuzino.

Neștiind cum stă stau lucrurile, am zis să sun și să fac programare, însă doamna de la telefon mi-a spus că trebuie să vin și să-mi aleg personal un doctor. Eu deja îmi imaginam cum ajung acolo și stau toți doctorii aliniați pentru a fi aleși. 
Zis și făcut.

Mă duc, zonă liberă, mă consultă o dna dr. tânără (rezistent) și rămân cu ea. Toate analizele le-am făcut la privat, deși au și ei laborator. D-l Dr. Specialist (îndrumătorul doctorului pe care îl alesesem) lucra și la privat, pe lângă Spitalul Dr. Ion Cantacuzino, poate acesta este motivul.
Înainte de a naște cu o zi, m-am dus la controlul săptămânal (NST), iar d-na dr. m-a oprit pentru că aveam puține contracții. Îmi exprimasem dorința de a naște natural ( În momentul internării, aveam 40s 5z). D-na dr. a încercat să provoace sarcina, dar al meu copil nu voia să iasă. 


După ce am petrecut 14 ore în spital, în zona de travaliu, dimineață am sunat-o pe d-na dr. și i-am spus că sunt ok și cu cezariană. Probabil o fi fost din cauză că am stat lângă femei care aveau dureri cumplite înainte de a da naștere, sau poate o fi fost din cauză că mă simțeam copleșită de singurătatea din spital (decembrie 2021 – pandemie COVID).

Atât peste noapte, la ATI, cât și a doua zi, asistentele au fost de milioane. Țin să menționez că nu am dat nici măcar 10 lei


La ora 18.30, după multe ore de așteptare (cred că a fost singurul inconvenient), m-au dus în sala de operație și la 18.45 am născut un băiețel de 4210g. (Poate d-asta nu voia să iasă natural, știa că n-are loc :)) ).

Eram atât de emoționată că nu am reușit să îi zic asistentei parola telefonului să ne facă poză, așa că ne-a făcut cu al ei și mi le-a trimis ulterior.
Atât peste noapte, la ATI, cât și a doua zi, asistentele au fost de milioane. Țin să menționez că nu am dat nici măcar 10 lei  – pe lângă faptul că nu mă așteptam să mă oprească să nasc, nici nu știam unde îmi erau bagajele pe care mi le trimisese soțul prin paza de la poartă – abia când m-au mutat de la ATi am aflat că erau lângă mine, în dulap.


După ce am plecat de la ATI și am ajuns la secția de neonatologie, am cunoscut niște femei extraordinare, care lucrau în ture de 8 ore. Toate au fost extrem de blânde atât cu mine, cât și cu copilul.

Doamnele asistente care se ocupau de copil s-au oferit să îl țină peste noapte la ele, pentru a mă putea eu recupera mai bine, iar cea care se ocupa de consultul mămicilor a foarte blândă și înțelegătoare.

Un inconvenient major, cred eu, este lipsa dușurilor. Și este foarte cald iarna în saloane, la genul… te topești (27-28°)


Am stat 5 zile internată pentru că am născut joi seară. De obicei se stă 3 zile. Eu am fost internată de miercuri.

În aceste zile am făcut „furia laptelui”, dar am depășit-o cu ajutorul asistentelor, care m-au lăsat să folosesc pompa, deci, teoretic, după  o anumită oră se închide sala respectivă. Mi-au explicat, calm si blând, ori de câte ori aveam o nelămurire. M-au învățat cum să îmi masez sânii și să aplic comprese calde.
D-na dr. care mi-a urmărit sarcina, a ținut legătura cu mine inclusiv în perioada de după. Aceasta, de asemenea, mi-a dat sfaturi legate de alăptare. 

La externare am făcut cunoștință și cu d-na dr. neonatolog. Din punctul meu de vedere, o d-na de excepție care pune pe primul loc sănătatea copilului și bunăstarea acestuia.

Din cauză că am avut sânii foarte angorjați, m-am cam chinuit cu alăptarea. Dacă analizele pe care i le făcuse înainte de externare nu ar fi ieșit bine și nu ar fi început să ia în greutate, nu ne-ar fi externat ( mi se pare un plus, chiar dacă nu mi-ar fi plăcut să mai stau în spital nici 1 secundă).


Un inconvenient major, cred eu, este lipsa dușurilor. Și este foarte cald iarna în saloane, la genul..te topești (27-28°). Dar ai frigider mare, chiuvete și aer condiționat.

Poți ridica spătarul patului până aproape de 90° ( ceea ce ajută, pentru că eu am dormit la aproape 90° timp de aproape 1 lună. – operația de cezariană nu este o operație de rutină!!!)


Per total, consider că am făcut o alegere potrivită atât pentru mine și copil cu spitalul Spitalul Dr. Ion Cantacuzino. Atât din punct de vedere al experienței, cât și din punct de vedere al bugetului. ( nu am plătit decât oamenii de la pază pentru că îmi aduceau într-una pachete de la soț – 200 lei în 5 zile).


Eram pregătită atât de naștere naturală cât și de cezariană. Am urmărit-o pe Dr. CRISTINA BUZGAR, pe YouTube. A fost cea mai bună decizie. 


Descoperă mai multe la Mama lui Vladimir

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RORomanian