Naștere la Polizu: „Încă îmi este frica când mă gândesc la ce am trăit”

„E un subiect greu pentru mine, a trecut aproape 1 an și 5 luni însă încă îmi este frica când mă gândesc la ce-am trăit.

Un scurt rezumat al poveștii, rezumându-mă la proverbul ” de ce îți este frica, nu scapi”.

Mi-a fost enorm de teamă să nasc fără medicul meu in care aveam încredere. Așa s-a și întâmplat, la 13s a trebuit să îmi schimb medicul pentru a putea să îmi urmărească altul sarcina.

În ziua când împlineam 34s m-am trezit la 3 noaptea și mi-am luat tensiunea. Mă simțeam ok însă parcă cineva mi-a șoptit, să o măsor. O aveam 15, m-am calmat și am așteptat până la 8 să îmi sun medicul. L-am sunat, dezinteres total: „Vin-o la spital„.

Am ajuns la spital la 10 dimineața, cu tensiunea 17 și creștea. Nu luasem nimic pentru că nu mi se indicase să iau. Când ajung medicul plecase acasă zicând că sunt” pe mâini bune”

Au urmat 12 ore de stat la non-stres, tensiunea abia o țineau sub control. Au urmat 3 doze de dexa în aceeași zi, perfuzii și injecții, degeaba, undeva pe la 19:00 intrasem în travaliu, nu mă durea încă nimic.

Datorită unei intervenții și cunoștințe, mi-a fost acceptat transferul la Maternitatea Polizu. Existau mari șanse ca puii mei să aibă nevoie de îngrijiri medicale amănunțite, iar ei nu aveau aparatura necesară.

Am ajuns la Polizu rugându-mă să nu nasc în salvare, bebelușii aveau aceeași placenta, iar unul era cu cordonul după gât.

Am ajuns la maternitatea Polizu și s-a constatat că se instalase travaliul și preeclampsia.

De aici începe greul deoarece anestezia a întârziat să-și facă efectul și ei se pregăteau să mă taie

Am intrat în sală, am fost înțepată de 2 ori în coloană pe motiv că „mă mișc”( în momentul ăla îmi tremură inima de teamă, nu doar corpul).

De aici începe greul deoarece anestezia a întârziat să-și facă efectul și ei se pregăteau să mă taie.
Mi-am ridicat genunchii și le-am spus că încă simt, să mai aștepte 1 minut.
Îmi spune medicul, dacă nu îi scoatem, murim toți 3, și mi-au tăiat primul start. Am simțit cum bisturiul îmi taie carnea, am simțit asta și a doua și a treia oară. Am implorat să mai aștepte 1 blestemat de minut! Dar nu, imploram să se oprească dar NU. La un moment dat mi-au pus o masca cu aburi spunându-mi că mă vor adormi.

Lucrurile au fost foarte rapide, în câteva minute mi-am auzit primul pui plângând. Atunci deja uitasem tot, nu apuc să realizez bine că îl scot și pe al doilea, nu mi i-au dat, doar i-am privit. Atât, mi-aș fi dorit să-i simt, să-i sărut, dar nu, mi i-au luat????.

Am fost pusă într-o rezervă unde m-am trezit dimineață, când mi s-a tras în mod brutal acea greutate de pe burtă.

Mă simțeam binișor, aveam mici dureri de cap dar îmi reveneam. Tensiunea scăzuse așa că am fost trimisă în salon, am fost să îmi văd puii pe la 15:00.

Însă, starea mea deja începea să se înrăutățească pentru că m-am dus ținută de pereți să-i văd. O asistentă de la neonatologie îmi spune: „Dacă nu te simți bine nu mai veni să îi vezi, dacă îți vine rău, eu nu pot să te car, sunt bătrână”

Am mers în salon, starea mea s-a înrăutățit, am primit orice calmat posibil, dar durerile de cap erau inimaginabil de mari.

M-am trezit pe la 4-5 dimineața, plină de sânge din cap până în picioare

Noaptea m-am trezit am vărsat și m-au lăsat acolo în pat în propria vomă cu un sac de gunoi lângă mine să-l folosesc la nevoie.

M-am trezit pe la 4-5 dimineața, plină de sânge din cap până în picioare, efectiv curgea sângele din mine și nu știam care era cauza.

M-am dat jos, m-am dus la baie, acolo, ca în filmele de groază ,făcusem sânge și pe pereți iar eu aveam până în păr, m-am panicat, începuse să mi se facă rău. Am mers la asistentă, mi-a făcut un control, s-a constat că mi s-a desprins operația și aveam hemoragie.

Am fost cusută pe viu, dar oricum nu simțeam nimic, durerile de cap erau prea mari.

În câteva ore am fost trimisă iar la terapie, starea mea era din ce in ce mai rea. Acolo a venit anestezistul sa îmi explice că din cauza anesteziei îmi curge un lichid din creier (edem cerebral). Pe moment nu realizam, apoi am citit și am văzut de fapt din ce scăpasem, am avut dureri atât de mari încât deliram.

La un moment dat am crezut că venise soțul meu lângă patul de spital și mi-a spus să lupt să nu mă dau bătută. Nu credeam că voi ieși vie de acolo, iar când eram acolo sedată.

În starea aia deplorabilă, vine o infirmiera să mă întrebe câți ani am. Îi spun că 20, iar răspunsul a fost ,citez: „Dacă faceți copii de la vârsta asta, așa vă trebuie”. Dacă aș avea ocazia, aș întreba-o dacă fiica ei ar fi acolo în starea aia, ei i-ar spune la fel?

Copii au fost bine, luau în greutate, în prezent sunt operați amândoi de hernie inghinală, însă, a fost o naștere extrem de dură și traumatizantă.????

Totul e bine când se termină cu bine, gânduri bune♥️”

• Programul VIP Oriflame: răsfață-te și economisește în același timp
• Scarlatina: Simptome, Cauze și Tratament
• Locații unde poți face investigații medicale gratuit cu bilet de trimitere
• Meniu săptămânal pentru toată familia
• Meniu săptămânal și bonus rețeta pentru prăjitura cu cocos