Cum recunoastem un sistem de purtare ergonomic?
Inca de cand eram insarcinata am inceput sa cercetez piata in legatura cu sistemele de purtare. Exista multe sisteme in magazine si online, dar cum alegem corect un sistem de purtare?
Este foarte important sa va informati inainte de a achizitiona un sistem de purtare. Din pacate, in magazine gasesti o multitudine de astfel de sisteme cu etichete celebre, precum Chicco, Inglesina, Baby Bjorn si altele care nu sunt ergonomice!
Dupa cercetari amanuntite, si informatii de la cursurile de puericultura, m-am ghidat dupa aceste criterii cand am ales sistemul de purtare:
- asigura un suport eficient al picioruselor. Materialul moale fiind desfasurat de la un genunchi la celalalt, sa nu lase picioarele sa atarne.
- sezutul copilului trebuie sa fie la un nivel mai jos decat genunchii (astfel apare acea forma de M).
- sa permita spatelui copilului sa formeze curbura naturala (similara literei C). Mai ales in cazul bebelusilor, a caror coloana nu este inca pe deplin dezvoltata. NU alegeti un sistem de purtare in care copilul sta cu spatele la parinte. Acestea nu permit realizarea acestui curburi si sunt daunatoare pentru dezvoltarea corecta a coloanei.
- copilul pastreaza in sistem pozitia pe care o are in mod normal în brate.
- mama sau oricare ar fi purtatorul nu simte, intr-un sistem de purtare ergonomic, niciun disconfort. Greutatea este distribuita corect și, mai mult decat atat, pozitia este ideala pentru alaptat.
Pe piata sunt destul de multe sisteme contrafacute! Va recomand ca atunci cand cumparati un astfel de sistem sa fiti atenti si la criteriile de mai sus.
Pentru a fi siguri ca folosim un sistem de purtare corect, trebuie sa urmarim ca pe eticheta sa existe o certificare privind calitatea si siguranta folosirii acestuia. Apoi, mai conteaza și materialul din care este facut. Un material sigur este bumbacul organic certificat GOTS.
De ce sa ne purtam bebelusul in sisteme ergonomice?
Ai purtat bebelusul 9 luni in burtica. El iti stie mai bine decat oricine bataile inimii tale, la pieptul tau se simte cel mai bine. Asa ca, nu vad de ce dupa nastere, copilul ar trebui sa stea în alta parte decat la pieptul tau. Bebelusii purtati plang mai putin, dorm mai mult si sunt mai fericiti!
Purtarea copilului in sisteme ergonomice il ajuta din punct de vedere emotional.
Pozitia cangur (lipit de pieptul mamei) intr-un mediu sigur si bland, il relaxeaza pe bebelus. Sunt studii care sustin ca aceasta pozitie ajuta copiii sa planga mai putin (1981 al lui Hunziker şi Barr) si calmeaza durerile de colici.
Sistemul de purtare a fost intens folosit in perioada colicilor lui Vladimir, uneori doar asa se calma si sa poata dormi.
Este un ajutor incredibil pentru mama sau persoana care ingrijeste copilul. In timp ce ii oferi bebelusului prezenta ta, de care el are nevoie ca de aer, iti raman si doua maini libere pentru alte activitati (gatit, spalat vase, cumparaturi, joaca cu celalalt copil, plimbari relaxante fara sa iti faci griji de scari si alte impedimente etc).
Tipuri de sisteme de purtatare ergonomice
WRAP – este o fasie de material, elastic sau tesut, ce se înfasoara in jurul mamei și al bebelusului. Poate fi folosit cu incredere de la nastere, asigurand suportul optim pentru diferitele stadii în dezvoltarea bebelusului.
Wrapul elastic e usor de folosit si, în general, merge pana la aproximativ 6-7 luni.
Wrapul tesut necesita mai multa indemanare si poate fi folosit o perioada lunga de timp (are o multitudine de legaturi posibile).
SLING CU INELE – este o fasie de material (wrap tesut) prevazut cu inele pentru reglare. Poate fi folosit cu incredere de la nastere. E un sistem rapid de folosit, usor de pus. Greutatea fiind pe un singur umar, se recomanda purtarea perioade scurte de timp.
MEI-TAI/WRAP-TAI – sistem de purtare de origine asiatica. Poate fi reglabil (adica se face micut si „crsște” odata cu copilul) sau fix ca dimensiuni. Are un panou ce ofera sprijin bebelusului si bretele lungi ce se leaga confortabil pe spatele mamicii. Varianta cu bretele late, din material de wrap tesut, se numeste wrap-tai.
SSC (soft structured carrier) sau marsupiul – este un fel de rucsac pentru bebelusi. Are centura si bretele buretate, care se prind cu catarame. E foarte usor de folosit și are cea mai lunga perioada de utilizare (majoritatea sunt pana la aproximativ 20 kg ale copilului).
Sunt 2 categorii de SSC-uri:
- cu adaptare pentru copilul mic – insert sau „micsorarea” marsupiului
- fara adaptare pentru copilul mic – dimensiuni fixe
Un marsupiu de dimensiuni fixe se potrivește unui bebelus de aproximativ 4-7 luni. Varsta este aproximativa, importanta e distanța dintre picioruse si gradul dezvoltarii copilului (cand sta comod in SSC).
Noi am folosit ca sistem de purtare Manduca XT cu insert de nou nascut. Poate fi folosit de la 3.5 kilograme ale bebelusului. Ne-a fost si inca este extrem de util. Vladimir a stat foarte bine in sistem, chiar si acum la peste 11 kg imi este comod sa il port. A fost o alegere minunata pentru noi!
Voi ati purtat bebelusii?
Sursa: manduca.ro, bebepurtat.ro
Sursa foto: bebepurtat.ro
Descoperă mai multe la Mama lui Vladimir
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.