Alimentatia mamei care alapteaza

Alimentatia-Mamei-care-Alapteaza-Mama-lui-Vladimir

Ce mananc il poate afecta pe bebelus?

Odata cu venirea pe lume a bebelusului, tot mai multi oameni dau sfaturi legate de alaptare, de alimentatia mamei care alapteaza, ce sa evite si ce nu.

Dupa cum stiti si voi, multe dintre renumitele sfaturi sunt doar mituri (berea sau ceapa ajuta lactatia), asa ca cel mai bine urmati sfaturile medicului sau al consultantului in alaptare.

Laptele matern

Laptele matern este o substanta complexa, compusa din peste 200 de elemente diferite (printre care proteine, grasimi, carbohidrati, vitamine, minerale, enzime, hormoni).

Laptele matern poate avea o compozitie diferita la ore diferite din zi, iar de-a lungul timpului evolueaza, pentru a oferi bebelusului tau in crestere exact nutrientii de care are nevoie.

O mamica a carei alimentatie este sanatoasa va inlocui cu succes nutrientii pierduti prin alaptare de propriul corp. Va fi energica si va oferi puiului ei un lapte matern de cea mai buna calitate.

Eu personal, nu am tinut nicio dieta, am mancat din toate, cate putin.

Pediatrul lui Vladimir este un medic la curent cu toate recomandarile medicale actuale. El m-a sfatuit sa am o alimentatie echilibrata bazata pe proteine animale, legume si fructe proaspete.

Stiu ca multe mamici sunt sfatuite sa nu manance unele fructe si legume pentru ca il va deranja pe bebelus la burtica.

Nu exista alimente interzise, care sa dauneze copilului, daca nu iti fac tie rau. Nu incerca sa iti restrictionezi prea mult alimentatia, asa cum ai auzit din povestile apropiatilor. Vei ajunge sa te intrebi: oare ce mai ramane de mancat pentru mine? Raspunsul este: aproape orice. Atata timp cat nu consumi in exces si tie nu iti face rau, nici lui nu ii va face.

Laptele de mama se produce prin mecanism hormonal. Asta inseamna ca dieta mamei are un impact foarte mic asupra calitatii laptelui.

Recomandari ale medicilor legate de alimentatia mamei

Hidratarea

In primul rand hidratarea mamei este esentiala. Lichidele joaca un rol decisiv in productia de lapte.

Cantitatea de lichide consumata trebuie sa depaseasca 1,5 litri/zi. Preferabil din apa, ceaiuri si compoturi neindulcite/slab indulcite, supe de legume, sucuri naturale(cu moderatie pentru ca au aport caloric consistent) .

Recomand ca in primele zile dupa nastere sa consumati ceai pentru lactatie. Desi nu are un gust placut (mie nu mi-a placut deloc) ajuta la cresterea productiei de lapte. Puteti creste perioada de timp la cat considerati necesar. Se recomanda cel putin 3 cani pe zi pentru a avea rezultate. In cazul meu a fost necesar sa beau doar cateva zile, cat am stat in maternitate si inca 2 zile acasa. Deja dupa 4 zile lactatia era instalata, si am avut lapte mai mult decat suficient.

Dintre bauturi se impun precautii la consumul bauturilor alcoolice ( in special cele rafinate, cu grade multe de tarie). Pot da somnolenta bebelusului si retard neuro-motor. De asemenea pentru bauturile energizante- cafea, ceai verde/ negru care pot agita sugarul (toate aceste bauturi trec in laptele matern si influenteaza evolutia si comportamentul bebelusului).

Un regim alimentar echilibrat

Este important sa aveti un regim alimentar echilibrat. Asta inseamna sa mananci in fiecare zi cel putin 3 mese si cateva gustari – toate sanatoase.

Alege fructe si legume cat mai variate (rosii, galbene si portocalii, citrice, legume cu frunze verzi), cereale integrale, nuci, seminte, leguminoase. Renunta la gustarile care nu inseamna decat calorii goale (de exemplu, in loc de o punga de chips-uri alege un mar). Asigura-te ca din alimentatia in alaptare nu iti lipsesc: Vitamina A, proteinele, Vitamina B9/acidul folic, fierul, Vitamina C, zincul, calciul, Vitamina D, Omega-3.

Daca ai in familie persoane alergice, care sufera de eczeme, dermatita, astm, discuta cu medicul tau pentru a descoperi daca unele dintre alimentele consumate de tine pot produce reactii alergice, colici si iritatii bebelusului (produse lactate, alune, fructe de mare).

La fel ca si In cazul alcoolului sau al cafeinei, nicotina din tigari este transmisibila prin laptele matern. Bebelusii expusi la tutun dezvolta o predispozitie mai mare la infectii ale sinusurilor, ale ochilor sau bronsice, așa ca este recomandat sa renunti complet la tutun. Daca totusi cazi prada tentatiei, asteapta cel putin o ora de la ultima tigara inainte sa hranesti copilul.

Alimente care trebuie evitate

  • Fructe de mare si peste afumat, icre de peste. Ar putea fi contaminate cu listeria. Se pot consuma fructele de mare sau peste proaspat ori decongelat – gatite la temperaturi optime.
  • Pestele gras bogat in mercur : rechinul, pestele spada, tonul rosu.
  • Oua crude sau orice alte alimente care contin oua crude (salate, maioneze, inghetate si creme pentru prajituri). Ar trebui sa fie evitate pentru a preveni infectia cu salmonela. Daca produsele sunt preparate termic nu mai exista contraindicatii.
  • Branzeturi moi (Brie, Camembert, Roquefort, Feta, Gorgonzola si branzeturile mexicane). Cu exceptia cazului in care este specificat clar pe etichetele produselor ca sunt preparate din lapte pasteurizat. Listerioza poate aparea si in cazul consumului de lapte nepasteurizat (nefiert).
  • Legume nespalate – se poate contacta toxoplasmoza.
  • Carne cruda- carnea trebuie sa fie suficient preparata termic. In caz contrar, carnea ar putea fi o sursa de salmonella, trichinella, toxoplasmoza sau chiar e-coli.

Voi ati tinut vreo dieta?

5 comentarii la „Alimentatia mamei care alapteaza”

  1. Un articol foarte util pentru proaspetele mame. E foarte trist ca inca exista medici care interzic anumite alimente fara niciun motiv. Si tu ca proaspata mamica, vrei sa fie totul bine pentru bebe.

  2. Ana-Maria Simionescu

    Cand m-am externat din maternitate, am primit o mare lista cu ce nu am voie sa mananc. Practic nu ramanea mare lucru. Din cauza asta, am avut si probleme, ca nu imi luam toate vitaminele si nutrientii necesari. Ar fi fost minunat daca cineva imi spunea tot ce este in articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *