Angorjarea sânilor

Angorjarea sânilor Mama lui Vladimir

Încă de când eram însărcinată cu Vladimir știam despre angorjarea sânilor sau furia laptelui cum mai este cunoscută. Am făcut tot posibilul să nu mi se întâmple, dar la 2 săptămâni de la nașterea lui Vladimir, obosită, am uitat să țin evidența în timpul nopții a sânului cu care l-am hrănit anterior, așa că nu am golit unul dintre ei.

Atunci, ca și acum, am lapte suficient să alăptez 2 copii cum spune pediatrul. Și dacă nu golesc sânul la timp deja începe să mă doară.

Cum am uitat atunci, m-am trezit cu un sân dureros tare. Și ce credeți, nu îmi aminteam din cauza durerii ce trebuie să fac. Noroc cu medicul ginecolog care mi-a răspuns rapid la telefon.

Este important ca o viitoare mămică să cunoască informații despre angorjarea sânilor, pentru că nu știi când te poate lua prin surprindere.

Dr. Andreea Stoica, medic rezident pediatru și consultant în alăptare, ne povestește mai jos ce este de făcut în cazul în care avem probleme cu furia laptelui.

Pe dr. Stoica o găsiți și în mediul online, aici.

Ce este angorjarea sânilor?

Angorjarea sânilor este o acumulare de lapte matern însoțit de umflarea sânilor.
Este normal să ai senzația că sânii tăi sunt plini, când locul colostrului este luat de laptele de tranziție, la aproximativ 2-4 zile după ce ai născut. Această plenitudine ar trebui să dispară între 24-48 de ore dacă copilul tău se hrănește de 8 până la 12 ori pe zi. Sânii tăi pot deveni angorjați dacă bebelușul tău sare peste alăptare sau nu se hrănește suficient pentru a scoate laptele din sâni.

Cum îmi dau seama dacă sânii mei sunt angorjați?

  • Se simt tari, întăriți, fierbinți, dureroși și își măresc volumul;
  • Sfârcurile sunt turtite, aplatizate, iar sugarul nu se poate atașa la sân;
  • Pielea sânilor arată strălucitoare și strânsă din cauza umflăturii;
  • Apariția nodulilor limfatici inflamați în zona axilei;

Cum previn angorjarea sânilor?

  • Inițierea corectă a alăptării, însoțită de atașarea frecventă a sugarului;
  • Alăptarea la cerere este cea mai simplă modalitate de a preveni angorjarea sânilor pentru că lactația se instalează pe principiul cererii și ofertei, în funcție de nevoile bebelușului;
  • Eliminarea a cât mai mult din laptele din sânii tăi este cea mai bună modalitate de a preveni angorjarea acestora;
  • Alăptează-ți copilul de cel puțin 8 până la 12 ori/zi;
  • Dacă bebelușul nu mai suge, folosește o pompă pentru a scoate laptele din sâni;
  • Hrănește-ți copilul din sânul pe care îl simți mai plin mai întâi;
  • Poartă un sutien care să îți susțină și să se potrivească bine. Nu purta sutiene cu sârmă.
  •  Dacă vă înțărcați copilul, faceți-o treptat.

Cum tratăm sânul angorjat?

  • Folosește comprese calde aplicate pe sân cu rolul de a decongestiona canalele, în special în prima săptămână de alăptare;
  • Masează-ți sânii spre axilă pentru a ameliora angorjarea;
  • Mulge-te cu blândețe, cu grijă, sânul e sensibil;
  • Ajută bebelușul în timpul suptului făcând compresii, astfel îl ajută să extragă mai ușor laptele;
  • Alternează pozițiile de alăptare pentru a dezangorja cât mai multe zone;
  • Alăptați sau pompați cel puțin la fiecare 2 ore până când înghițirea este mai bună și copilul dumneavoastră alăptează bine;

Când ar trebui să mă adresez medicului/specialistului în alăptare?

  • Sânii tăi continuă să se simtă dureroși și plini;
  • Sfârcurile tale rămân turtite;
  • Întâmpini probleme în alăptarea copilului;

28 de comentarii la „Angorjarea sânilor”

  1. Foarte util articolul!
    Sunt și eu la primul copil și am avut sânii angorjati,a fost chiar dureros. Dar încet,încet cu comprese și pus copilul sa sân am depășit acea perioadă și acum alăptez doar la cererea bebelușei! 😊

  2. Importante si utile sfaturile. Am trecut prin aceste dureri cand bebe a facut icter si era tinut la lampa. M-a ajutat foarte mult pompa de san!

    1. Am 2 fetite. Pe prima nu am alaptat o, nu am făcut ce trebuie, ma durea. La a 2 a am învățat ca alaptarea e magie😍 am iubit fiecare secunda de alaptat chiar dacă nu a fost ușor.

  3. Este într-adevăr un fenomen foarte dureros. M-am lovit de ea în maternitate. Deoarece nu puteam sa atașez corect bebelușul la san, iar asistentele nu mi-l aduceau de cate ori cerea, am folosit comprese cu apa calda și rece și pompa de san.

      1. Am 2 fetite. Pe prima nu am alaptat o, nu am făcut ce trebuie, ma durea. La a 2 a am învățat ca alaptarea e magie😍 am iubit fiecare secunda de alaptat chiar dacă nu a fost ușor.

  4. Un mare ajutor articolul tau, mai ales ca exact in acest moment trec prin “durerile” alaptarii. Cu rabdare si multa informare despre cum este corect sa alaptez, cu siguranta o sa reusesc.♥️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *