5 idei de cadouri pentru copii de 1 iunie

5 Idei pentru cadouri Mama lui Vladimir

Ziua internațională a copilului

Se apropie 1 iunie, Ziua Copilului, și vă gândiți cu siguranță ce cadouri interesante să achiziționați pentru cei mici.

Ziua Copilului are loc pentru a sărbători copiii din întreaga lume, a cărei dată calendaristică diferă de la stat la stat.

În 1925, a fost proclamată Ziua Internațională a Copiilor la Geneva, în timpul Conferinței Mondiale pentru Bunăstarea Copiilor. De asemenea, UNICEF a propus în 1954 ca aceasta să fie sărbătorită pe data de 1 iunie, fiind data la care se celebrează, de fapt, Ziua Internațională pentru Protecția Copiilor, cunoscută în zilele noastre ca Ziua Copilului. Multe state au fost de acord cu aceasta propunere, inclusiv România, însă unele țări au păstrat alte date calendaristice pentru acest eveniment.

În cazul în care ești în criză de timp și în pană de idei, voi încerca să îți fac munca mai ușoară și îți voi sugera câteva idei de cadouri interesante, cu ajutorul cărora să îți surprinzi micuțul!

Creioane colorate sau carioci

Întotdeauna mi-au plăcut cadourile creative. De aceea am ales să i le ofer și lui Vladimir pentru a-și dezvolta latura artistică. În plus, este distractiv să colorezi și desenezi alături de părinți.

Pentru copiii mai mici, cum este Vladimir, sunt indicate cariocile și creioanele mai groase, pentru că ei încă bagă lucruri în gură. Pe lângă asta, este important să nu conțină substanțe toxice. De asemenea, ar trebui să fie lavabile, să puteți șterge operele de artă de pe parchet sau pereți.

Pe site-ul Micostore, am găsit o mare varietate de creioane, carioci sau tempera, potrivite pentru micii artiști începând cu vârsta de 1 an.

Cartonașe educative

O idee minunată de cadou, care îmbină joaca cu studiul. Cu ajutorul cartonașelor cei mici vor învăța mult mai rapid cuvinte noi, fie că este vorba de litere, cifre, legume sau animale. Mie mi-au atras atenția cartonașele de la Hippo Atelier Creativ. Fiecare produs Hippo este o creație originală care pornește de la o ilustrație făcută “de mână”.

Jucării din lemn

Printre cele mai frumoase și rezistente jucării, se număra jucăriile din lemn. Există numeroase avantaje pe care jucăriile din lemn le au si care adaugă un plus de valoare. De exemplu, sunt mai ecologice în comparație cu jucăriile realizate din materiale artificiale. Și sunt construite ca să reziste.

Fie că este vorba de puzzle, jocuri de construcție sau îndemânare, jucăriile din lemn sunt printre preferatele lui Vladimir. Așa că, nu aveam cum să nu le includ în lista de idei pentru cadouri.

Eu am găsite multe tipuri de jucării Montessori în mediul online: la Ludotech, EduDrag și Micostore.

Oferă experiențe

Dacă dorești un altfel de cadou pentru cel mic, poți organiza o vizită la Terra Salin, prima salină artificială cu halogenerator în mijlocul Bucureștiului.

Camera pentru copii, este un loc de joacă steril datorită concentrației mare de sare. Aceasta îmbină terapia respiratorie cu bucuria de a petrece un timp de calitate lângă cei mici.

Din luna mai, aproape în fiecare zi este organizat câte un eveniment pentru copii în cadrul Terra Salin, ceea ce îi va bucura și mai mult pe copii. Trebuie doar să verificați pagina de Facebook pentru a vedea ce evenimente sunt în curs.

Cărți pentru copii

Cărțile sunt întotdeauna o alternativă grozavă la jucării. Ai atât de multe opțiuni încât sigur vei găsi ceva interesant pentru cel mic.

Cărțile personalizate pentru copii sunt un cadou unic ce îl puteți oferi. La Căsuța Poveștilor găsim cărți personalizate și povești terapeutice. Cărțile sunt unice, scrise și ilustrate 100% pentru fiecare erou, mic sau mare. Asta înseamnă că nu mai există o carte asemănătoare. Fiecare poveste este UNICĂ. Puteți intra pe site să descoperiți și voi Căsuța Poveștilor.

Cărțile Usborne au în spate o editură cu peste 30 de ani experiență în domeniul educației. Au o echipă de specialiști cu experiență în psihologie, pedagogie, neurologie, sociologie, oameni care redau fidel realitatea, în așa fel încât să capteze atenția celor mici și să le trezească dorința de a învăța. O idee minunată de cadou, nu?

Puteți găsi multe cărticele interesante, pentru orice vârsta la Play Buzz, Ludotech sau Happy Books. Sunt și reduceri în această perioadă. Aruncați o privire.

Cartea senzorială este o jucărie inovatoare, care este confecționată manual, numai din materiale naturale. Aceasta îi oferă posibilitatea de a experimenta diferite tipuri de texturi, forme, materiale și emoții.

Nouă ne-au atras atenția cărticelele senzoriale de la Kiribook, sunt pline de culoare și activitățile se pot personaliza în funcție de preferințele celui mic.

Toate ideile de cadouri, sunt afaceri ale mamelor antreprenor din comunitatea WAHM.

WAHM este o asociație care susține și promovează mamele antreprenor, mamele care lucrează de acasă sau ca freelancer (Work at Home Moms Romania). Ideea din spatele proiectului este ca mamele să se întâlnească, să fie susținute, să fie cunoscute și să poată colabora în cele mai inedite moduri.

Gasiți detalii despre WAHM pe sitepagina de Facebook sau grupul de Facebook.

Un comentariu la „5 idei de cadouri pentru copii de 1 iunie”

  1. Alexandra Androne

    Nu aveam nicio idee de cadou pentru 1 iunie. Am găsit aici câteva idei interesante. Pe lângă asta, mi-au atras atenția cartonașele educative, chiar căutam de ceva timp.
    Mulțumim pentru recomandări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *