4 îndulcitori naturali potriviți pentru copii

4 îndulcitori naturali potriviți pentru copii Mama lui Vladimir

Dulcele sănătos pentru copii

Cred că știm cu toții cât de nociv este zahărul procesat, mai ales pentru cei mici. În acest articol vă recomand 4 îndulcitori naturali potriviți pentru copii.

Potrivit OMS și Asociației Americane de Pediatrie, copiii și adolescenții nu ar trebui să consume mai mult de 6 lingurițe de zahăr pe zi. Limita de 6 lingurițe de zahar se aplică de la copii cu vârste de la 2 ani până la 18 ani.

Recomandarea nu se referă la zaharurile din fructele și legumele proaspete și la zaharurile prezente în mod natural în lapte. Nu există dovezi despre efectele adverse ale consumului acestora.

Cu toate acestea, mulți părinți aleg să le ofere celor mici, dulciuri din comerț cum sunt ciocolata, biscuiții sau tot felul de gustări procesate pline de zahăr.

Aceștia le oferă pentru că se gândesc că le este poftă. Dar mai mult sunt curioși. Dacă te văd că mănânci în fața lor ciocolată, este normal să dorească și ei.

Nu judec pe nimeni, fiecare părinte este liber să își crească copilul așa cum consideră, dar nu strică să știi că există alternative.

În primul rând, zahărul în exces poate cauza acumularea de kilograme în plus. Copiii supraponderali și cei obezi sunt expuși unor riscuri majore pentru sănătate, începând de la diabet și până la boala de ficat gras.

Și sănătatea dentară este pusă în pericol de consumul excesiv de zahăr în rândul copiilor – dulciurile sunt adesea vinovate pentru apariția cariilor.

Vladimir împlinește în curând 2 ani și nu i-am oferit produse cu zahăr. Doar alternative preparate în casă cu îndulcitori naturali potriviți pentru copii.

Îndulcitorii naturali conțin zaharuri simple ușor de digerat, procesul de prelucrare implică o intervenție industrială minimă. Astfel produsul final nu conține elemente nocive așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul îndulcitorilor artificiali.

Bananele

Bananele coapte au fost cele mai folosite ca îndulcitor natural în preparate la începutul diversificării lui Vladimir. Le adăugam în clătite, terciuri, orez, checuri și multe altele.

Bananele conțin potasiu și magneziu, esențiale pentru funcționarea mușchilor și a nervilor. Dar și pentru câștigarea de energie și pentru echilibrul electrolitic din organism. Pe lângă acestea, bananele conțin fosfor, calciu, fier și zinc.

Mierea

Datorită posibilei contaminări cu Clostridium botulinum ce cauzează botulism, mierea nu este recomandată la copiii sub 1 an.

Mierea naturală este un îndulcitor ușor accesibil. Aceasta a fost folosită ca înlocuitor al zahărului timp de secole. Mierea este bogată în anti-oxidați, protejând organismul de o mare varietate de boli.

Mierea poate fi adăugată în orice preparat. Vă recomand să încercați și rețeta de turtă dulce. Toată familia de la mic la mare o va aprecia!

Siropul de arțar

Acesta poate fi folosit și în alt mod decât ca toping pentru clătite. Siropul de arțar este o sursă excelentă de mangan (reducerea inflamațiilor, imunostimulent) și zinc (antioxidant). Mai conține calciu, potasiu, fier, magneziu, fosfor, precum și vitamina B.

Este de preferat ca siropul de arțar să fie introdus după vârsta de 1 an. Sistemul digestiv al bebelușilor este sensibil și zaharoza este dificil de procesat sub vârsta de 1 an.

Siropul de arțar poate fi substituit zahărului la gătit în proporție de 1:1. Folosiți 1 cană de sirop de arțar în loc de 1 cană de zahăr (alb) și reduceți lichidul din rețetă cu 3 linguri la fiecare cană de sirop folosit.

Sirop de agave

Siropul de agave merită încercat datorită vitaminelor și mineralelor conținute. Conține vitamina B, C, vitamina D, vitamina E, dar este bogat și în calciu, fier, zinc, fosfor, potasiu, seleniu, crom și magneziu. Un alt aspect important este acela că plantele de agave sunt crescute natural.

Siropul de agave nu este cunoscut ca alergen, însă datorită cantității mari de fructoză ce poate fi mai dificil procesată de un organism mic și sensibil, este recomandat să fie introdus în alimentația bebelușului după 1 an.

Datorită lui Vladimir, chiar și noi părinții am renunțat la zahăr și folosim alternativele naturale la gătit sau îndulcit băuturi.

Voi ce îndulcitori naturali folosiți?

Sursa: diversificare.ro

9 comentarii la „4 îndulcitori naturali potriviți pentru copii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *