Anxietatea de separare la copii

Anxietatea de separare este una din cele mai dificile situații cu care fiecare părinte s-a confruntat la un moment dat. Este o problemă delicată, care trebuie gestionată cu răbdare, pentru că poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni.

Inclusiv Vladimir a avut câteva episoade legate de anxietatea de separare, ultima dată chiar de curând, când nu voia să mai meargă la grădiniță. Dar revin cu o postare separată legat de asta în curând.

Despre anxietatea de separare ne povestește Ana Maria Luca, psiholog clinician și mămică a unui băiețel cu 3 săptămâni mai mic ca Arina.

Dacă aveți nevoie de sfaturi despre depresie, anxietate sau orice subiect vă preocupă, o găsiți și pe Facebook și pe Instagram.

Ce este anxietatea?

Anxietatea este definită ca o stare afectivă vagă, caracterizată prin neliniște, apăsare și manifestată prin sentimente de tensiune, de îngrijorare, de teamă nemotivată, fără un obiect precizat sau de factori obiectivi care să o genereze.

Persoana afectată de anxietate este într-o continuă alertă, având un sentiment constant de neputinţă și de asemenea simțind un disconfort psihic.

Este foarte important să înțelegem  anxietatea ca pe un sentiment normal fiind un răspuns comun la diferiți factori de stres însă când pragul de intensitate  devine patologic, atunci apar simptome care afectează o persoană atât fizic cât și din punct de vedere psihologic și comportamental.

Un alt lucru cu o importanță deosebită este să deosebim anxietatea de frică (o senzaţie de teamă intensă, corelată  cu ideea de “luptă sau fugi” )de anxietate ce este descrisă ca o stare de grijă, neliniște şi tensiune.

În cazul copiilor, anxietatea apare în momentul în care ei simt că nu au control asupra unei situații. Sau de asemenea poate fi generată de sentimentul de a fi forțat să facă ceva împotriva voinței lui, neavând curajul să spună că nu își doresc.

Anxietatea diferă în funcție de genul copiilor și este mai des întâlnită la fete decât la băieți. Tabloul de manifestare a anxietății la băieți și fete este diferit astfel: la băieți se monitorizează o scădere a anxietății pe parcursul vârstei, iar la fete se consemnează o creștere a acesteia pe parcursul preadolescenței.

În literatura de specialitate, se vorbește de existența a trei feluri de anxietate în copilăria timpurie: anxietatea față de situații și persoane străine, anxietatea de separație și anxietatea morală. În continuare ne vom axa pe cate informații importante pentru  înțelegerea și identificarea anxietății de separare la copii.

Ce este anxietatea de separare?

 Anxietatea de separare este o tulburare emoțională care se manifestă prin refuzul de a părasi casa și persoanele apropiate de teama de a nu le pierde . Apare ca rezultat al conștientizării sentimentului de atașament față de părinți si apariția fricii de abandon.  

Se poate identifica prin următoarele situații:

• opoziţie sau refuz persistent de a merge la grădiniță sau în altă parte din cauza fricii de separare;
• teamă sau opoziţie excesivă şi persistentă la a rămâne acasă, singur sau fără persoanele de ataşament major, ori în alte situaţii, fără adulţi importanţi;
• opoziţie sau refuz persistent de a merge la culcare, fără să fie alături o persoană de ataşament major ori de a adormi departe de casa;
• coşmaruri repetate implicând tema separării acuzarea repetată de simptome somatice(cum ar fi de durerile de cap, durerile de stomac, greaţa sau voma) când survine sau este anticipată separarea de persoanele de ataşament major;

Cum arata un copil cu temperament “anxios”?

Pentru copilul nou născut se pot identifica următoarele semne: plânge mult, este imposibil de linișitit; adesea este diagnosticat cu colici.

Copilul preșcolar: se sperie foarte tare/tresare la stimuli noi și neașteptați; acceptă cu dificultate schimbările și situațiile noi; se obișnuiește foarte greu cu aceste situații noi.

Alte semne identificate în literatura de specialitate(Eckersleyd, 2005):

• Devine nervos când este lăsat singur acasă;
• Devine umbra părinţilor;
• Devine nervos la gândul că unul din părinţi trebuie să plece;
• Nu vrea să doarmă singur;
• Are o teamă mult mai mare să nu fie jefuit de hoţi sau că sub patul lui se află vreo creatură;
• Se îngrijorează că i se va întâmpla ceva părintelui sau că acesta îl va abandona;
• Refuză să meargă la şcoală;
• Are dificultăţi când trebuie să doarmă;
• Pe timp de noapte, are nevoie de o rază de lumină ca să se simtă “sigur”
• Nu poate să se joace cu alţi copii
• Plânge şi pare să-l deranjeze să fie lăsat singur

Spre deosebire de adulți, copiilor le este dificil sa evalueze situația care generează anxietatea de separare în dimensiunea ei reală. De aceea, tot ceea ce este nou sau experiența unor schimbări majore, sunt percepute ca ca un pericol.

Cum ameliorăm anxietatea de separare?

Acordă timp comunicării cu cel mic. Dacă fenomenul este la început, poate fi stopat, explică pe înțelesul lui diferența probabilității ca ceva rău să se întâmple și posibilitatea concretizării în realitate. În timp, puiul tău își va antrena capacitatea de a analiza situația corect.

Nu există o rețetă magică psihologică sau umană prin care anxietatea de separare să devină invizibila. Însă, există modalități de îmbunătățire sau schimbare a tehnicilor de parenting la care putem adăuga acțiuni:

• comunicarea cu copilul este importantă, reacționați cu înțelegere, răbdare și încredere
• pregătiți copilul înainte de separare, asigurându-l întotdeauna că vă veți întoarce
• oferiți un mediu de siguranță cu multă dragoste și atenție pentru copilul
• pentru început practicați separările pe termen scurt, separările repetate pot ajuta copilul să înțeleagă că aceasta este temporară
• părinții pot resimți anxietatea de separare, tristețea și teama, fiți blânzi cu sentimentele voastre, fac parte din normalitatea umană a simțirii, din iubirea infinită pentru minunea căruia i-ați dăruit viața. Mențineți controlul asupra anxietății. În cazul în care copilul simte sau vă vede teama la plecare, acesta va înțelege că ceva este în neregulă.

Uneori anxietatea de separare nu reprezintă doar o fază trecătoare. Poate afecta calitatea vieții copilului, dar si a voastră ca părinți. De aceea recomandarea este să discutați cu un specialist. Aveți încredere în voi, în instinctul natural și mai ales în puterea de SUPER MĂMICĂ.