Alăptarea în sarcină

Un subiect puțin discutat

Despre alăptarea în sarcină se vorbește destul de puțin, cel puțin la noi în țară. Ce părere am despre alăptare în general am povestit de multe ori, în social media cât și pe blog. Sunt adepta alăptării prelungite, cât timp mama și cel mic sunt confortabili cu asta. Drept dovadă, l-am alăptat de Vladimir 2 ani și 5 luni, și probabil aș mai fi continuat dacă nu era nevoie să iau un tratament care nu este compatibil cu alăptarea.

Multe dintre voi mi-ați scris că sunteți interesate și de alăptarea în sarcină, așa că a venit și timpul pentru un astfel de articol pentru că am alăptat în timp ce eram însărcinată. Cei drept doar 13 săptămâni, dar după cum am spus mai sus, am fost nevoită să mă opresc pentru că a trebuit să încep un tratament.

Știu că de cele mai multe ori când o mamă care alăptează este însărcinată, este sfătuită să înțarce urgent, ca să nu îi facă rău bebelușului din burtică. Acesta este doar un mit. Chiar dacă chiar și unii ginecologi recomandă înțărcarea, aceasta nu este justificată dacă mama nu are unele afecțiuni asociate. Există multe studii care încurajează alăptarea în sarcină.

Este sigură alăptarea în sarcină?

Conform studiului lui Moscone din „Breastfeeding during pregnancy” într-o sarcină sănătoasă, fără antecedente de avort spontan în primele 20 de săptămâni sau travaliu prematur după 20 de săptămâni, nu există dovezi care să sugereze că alăptarea amenință o sarcină. În plus, dacă ar exista un avort spontan, este puțin probabil ca fie pentru că alăptați.

Ca studiile făcute de Moscone, sunt și altele pe internet. La un simplu search le veți găsi pe Google, dar eu le voi lăsa și la finalul articolului.

Când am aflat că sunt însărcinată, am anunțat imediat ginecologul despre faptul că încă alăptez. Mi-a spus că nu este nevoie să îl înțarc pe Vladimir, sarcina fiind ok și neavând antecedente sau complicații în sarcina trecută. M-a avertizat doar că este posibil să mă simt mai obosită, să mă hidratez și să mă alimentez bine.

Partea cu alimentația a fost mai dificilă, pentru că sarcina aceasta am simțit-o din plin. Dacă la Vladimir totul a decurs minunat, în cazul de față parcă am avut toate simptomele sarcinii, de la A la Z. Din cauza grețurilor și vărsăturilor nu am putut mânca normal, drept dovadă, în primul trimestru am slăbit câteva kilograme.

Un mit care circulă printre mame este că alăptarea în sarcină provoacă contracții, ducând la avort spontan.

Alăptarea stimulează producția de oxitocină, hormonul responsabil de contracțiile uterului atunci când începe travaliul. Nivelul acestui hormon nu este însă suficient de ridicat pentru a provoca o naștere prematură sau a crește riscul unui avort spontan. În general contracțiile din timpul alăptării sunt blânde și nu afectează fătul.

O altă teamă a mamelor care alăptează este faptul că bebelușul nu va primi toate vitaminele și mineralele necesare pentru a se dezvolta.

Alăptarea nu afectează nutriția și dezvoltarea bebelușului. Adevărul este că toate elementele necesare sunt „expediate” de către organism, în primul rând, bebelușului, apoi spre laptele matern și, în ultimul rând, mamei.

Provocările alăptării în sarcină

Recunosc, nu este deloc ușor să alăptezi în sarcină, poți avea parte de unele provocări.

1. Oboseală, grețuri, vărsături.

Cum spuneam mai sus, am avut parte de grețuri și vărsături destul de intense și asta mă împiedica să mă alimentez corespunzător. Asta a dus și la oboseală excesivă și faptul că alăptam mă făcea să mă simt mai slăbită decât ar trebui. Medicul ginecolog mi-a recomandat un complex de vitamine care m-a ajutat în această privință.

Din fericire după 12 săptămâni de sarcină au scăzut în intensitate și am început să mănânc normal.

2. Sâni sensibili

Toate știm că una dintre simptomele timpurii ale sarcinii este sensibilitatea sânilor. Faptul că alăptezi va accentua această sensibilitate, iar mie personal îmi venea să mă urc pe pereți. Din fericire, pe Vladimir îl mai alăptam de 2-3 ori în decurs de 24 h, cel mai mult noaptea.

Faptul că m-am întors la serviciu, iar el mergea la grădiniță a ajutat la rărirea meselor de lapte.

În cazul meu sensibilitatea a durat câteva săptămâni.

3. Cantitate de lapte mai mică

Studiile spun că de obicei cantitatea de lapte scade din luna a patra de sarcină. Eu am observat că a scăzut chiar din luna a doua, dar oricum nu mai alăptam foarte mult. Vladimir stătea la sân câteva minute apoi mă anunța că nu mai este lapte.

În cazul în care aveți copilași mai mici, vorbiți cu pediatrul, poate va fi nevoie de suplimentare cu formulă(dacă au sub 1 an).

În concluzie, nu există contraindicații medicale ale alăptării în perioada sarcinii, atâta timp cât aceasta nu este una cu risc. Decizia de a continua alăptarea îi revine mamei. În funcție de cum se simte, de istoricul medical, de producția de lapte.

Un alt aspect care trebuie luat în considerare și care privește atât mama, cât și copilul, se referă la înțărcare: sunteți amândoi pregătiți pentru înțărcare?

Surse și studii utile:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28642112/

https://www.healthychildren.org/English/ages-stages/baby/breastfeeding/Pages/Nursing-During-Pregnancy.aspx

https://www.whattoexpect.com/pregnancy/breastfeeding/breastfeeding-while-pregnant/#

https://www.llli.org/breastfeeding-during-pregnancy-and-tandem-nursing-is-it-safe/

https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/089033449300900219

https://americanpregnancy.org/healthy-pregnancy/breastfeeding/breastfeeding-while-pregnant/

114 comentarii la “Alăptarea în sarcină

  1. Mihet Claudia a spus:

    Susțin alăptarea la san,cel puțin pana la vârsta de 1 an și 6 luni!Consider ca e foarte importanta pentru sănătatea și imunitatea copilului!E o perioada extrem de frumoasa,creează o legătură puternica între mama și copil,chiar dacă e obositor, nopți nedormite,durere uneori!

    • Roberta Iordache a spus:

      Mi-aș fii dorit sa îl pot alapta pe bebe mult mai mult din, dar din păcate nu am putut ????
      Am promis ca voi mai face un bebe și ma voi strădui mult mai mult!

  2. Alexandra Iordachescu a spus:

    Am alaptat baietelul pana la 1 an si 3 luni, el nu am mai dorit san asa ca am oprit alaptarea exact cand si-a dorit el si bland. Dar trebuie sa recunosc ca mi-as fi dorit sa il alaptez mai mult

  3. LUȚU GILDA RODICA a spus:

    As vrea mai multe detalii în privința demineralizarii dinților în perioada sarcinii,aveți sfaturi foarte utile,și va mulțumim din toată inimioara, cu drag as urma un sfat al dumneavoastră ❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  4. Paula Negoescu a spus:

    Susțin din tot sufletul alăptarea este ceva normal și frumos eu nu am alăptat că nu am avut piept la copii dar mi-ar fi plăcut mult să alăptez

  5. Heuberger Cornelia a spus:

    Mulțumim de informatii, și eu am alăptat primul bebe pana la aproape 2 ani iar acum pe bebe 2 care are 7 luni aproape 8 îl alăptez, sper sa pot cât mai mult ????

  6. Georgiana Leizeriuc a spus:

    Mulțumim de informații. Sunt super informațiile mai ales că majoritatea persoanelor din jurul meu și chiar și medicul ginecolog spun că alaptatul in timpul sarcinii nu este ok.

  7. Mirabela Matei a spus:

    M-am regasit in tot ce ai spus, dupa trei baieti alaptati exclusiv, cei drept m-ar fii ajutat tare mult informatiile tale, insa ma bucura ca alte mamici pot beneficia de ele acum si e cel mai bun lucru posibil.
    Multumim pt articol.

  8. Zamfirescu Mihaela a spus:

    Alăptarea a fost pentru mine conexiunea externa ce a urmat celei interne( in timpul sarcinii) . Este recomandata pentru beneficiul dublu: imunitatea bebelușului și refacerea fizica mult mai rapida a mamei .

    • Lydya a spus:

      Interesant articolul.Am alăptat până la 10 luni.A lăsat singur sânul, deși eu as fi vrut să-l alăptez mai mult timp.Nu mai mă întâlnesc cu acele momente tandre, să-l mai țin la pieptul meu.Acuma are 10 ani,mai stă în brațe la mami,dar nu ca atunci când a fost bebeluș ????❤️????

  9. Roxana a spus:

    Perioada in care am alaptat a fost magica, tandemul este o experienta extraordinara! Doar cand ma gandesc si deja mi-e dor de puii mei micuti, cuibariti fiecare la cate un san….????

  10. Fulgeanu Maria a spus:

    Frumos articol! Susțin alaptarea, chiar și în sarcina. Și eu am continuat sa alaptez prima fetiță pana la 6 luni de sarcină, nu a fost ușor dar pentru puii noștri facem orice!

  11. Cristina Marin a spus:

    Așa este, dar tu alegi când să spui stop. Dacă nu te mai simti ok, poate este momentul ințărcarii. Poate Reușești să faci totul blând.

  12. Tinpean Tabita a spus:

    Este cel mai frumos moment atunci când alaptez pe bebe. Fetița are un an și nouă luni și încă o alaptez, așteptăm încă un bebe peste șapte săptămâni.Sustin alăptarea dacă se poate și cât se poate de mult. Sper ca mămicile care își doresc asta sa li se îndeplinească dorința.

  13. Rusu Giorgiana a spus:

    Foarte frumos articolul si vă mulțumim mult!Si eu am alaptat fetița până la 1an si 2luni si a trebuit să pun punct pt că nu mai puteam de durere atunci când o alaptam pt că ii dădeam doar de la un sân deoarece nu m-am informat dinainte de acest aspect!

  14. Bîrlădeanu Adelina să a spus:

    Am alăptat fetița până la 2 ani, sarcina având 5 luni, dar a fost o perioadă super frumoasa și acum mulțumesc lui Dumnezeu, alăptez băiatul de aproape 2 lunițe ❤️???? ador alăptatul ❤️????

  15. Violeta Ichim a spus:

    Încurajez alăptarea pe cât se poate de mult !
    Pe prima fetita am alăptat o 2 ani și 2 luni, iar pe cea de a doua are 1 an și 4 luni și mergem înainte!

  16. Cristina Marin a spus:

    Din păcate in momentele acelea pline de emoții și hormoni nu mai stai sa te informezi cum ar trebui și Asculți de sfaturile altora. Așa era pe “vremuri” pentru că nu erau suficiente studii pe acest subiect.

  17. Cirlan corina ioana a spus:

    Atunci cand alaptezi,ai cel mai frumos si pur sentiment!la primul copil nu am reusit,dar acum la al 2 lea am reusit si ii multumesc lui Dumnezeu ca m a lasat sa experimentez acest sentiment!

  18. Violeta Ichim a spus:

    Am 2 fetite de 5 respectiv 1a si5 luni .
    Pe prima am alăptat o 2 ani și 2 luni și a fost o placere de nedescris, s a autointarcat și cu cea de a doua fetita avem 1 an și 5 luni plini de fericire și continuam sa alaptam!

  19. Cornelia a spus:

    Mulțumim de sfaturi, eu am alăptat primul băiețel aproape 2 ani, acum mai am un băiețel de 9 luni pe 1 Decembrie, vreau sa îl alăptez și pe el cât pot și mai vrem încă un bebe după ce mai creste eso puțin și ma gândeam ca pare ce se întâmplă dacă voi rămâne însărcinată iar micuțul mai e alptata, la fix am găsit sa citesc ce a-ți scris dvs, va mulțumesc frumos, acum m-am liniștit ????

  20. Popa Lavinia a spus:

    Am o fetita de 2 ani și 5 luni pe care încă o alăptez, este minunat și vreau sa ii dau san pana decide singura ca nu mai dorește. Este și frumos dar și greu în același timp pentru ca noaptea se trezește și cere san. Recomand tuturor mămicilor sa alăpteze pentru ca este cel mai minunat sentiment.

  21. Andreea Manailescu a spus:

    Foarte interesant! Susțin din inima alăptatul, mi se pare ceva unic ! Alăptez de 2 ani și 4 luni și nu am de gând sa ma opresc,nu pot ,,rupe” legătura asta dintre mine și puiul meu ????

  22. Dragusanu Andreea Florina a spus:

    Informații foarte utile. Mulțumim pt articol! Eu l-m alăptat pe Dănuț până la 3 ani și sunt adepta alăptării prelungite, fără înțărcare forțată, când a fost pregătit, s-a înțărcat singur ????

  23. Mirabela Bela a spus:

    Da, alăptarea este cea mai frumoasa legătură dintre mamă și copil. Însă până să reușești sa alăptezi treci prin mai multe etape dureroase. Dar pentru sănătatea lor merita acest sacrificiu.

  24. Zburlea Cornelia a spus:

    Am alăptat primul copil pana la 1 an și 10 luni, s-a autointarcat, bănuiesc ca nu ii mai plăcea laptele, eram deja însărcinată cu al doilea copil in 5 luni dar intenționăm sa alăptez măcar pana la 2 ani apoi sa începem procesul de înțărcare, n-a mai fost cazul, al doilea copil este încă alăptat, are 1 an și 6 luni, intenționez sa alăptez pana pe la 2 ani apoi începem înțărcarea blândă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RORomanian