Al treilea trimestru de sarcină începe cu săptămâna 28 și se termină când se naște bebelușul. Despre experiența mea în primele 2 trimestre de sarcină am povestit deja pe blog, unde puteți afla ce investigații și analize am făcut, dar și cum am gestionat simptomele accentuate ale sarcinii.
Sincer nu îmi vine să cred cât de rapid a trecut sarcina cu Baby A., la cea cu Vladimir timpul a trecut foarte greu, având timp să îmi fac o mie de griji și emoții. Am avut timp să mă odihnesc, să mă relaxez, să dorm. Acum, fiind la al doilea copil nici vorbă de asta. Vladimir deși merge la grădiniță a stat mai mult pe acasă din cauza virozelor, așa că nu s-a pus problema de repaus. Deși aș fi avut nevoie.
Sarcina aceasta a fost mult mai grea decât prima și nu m-am simțit bine mare parte din timp. Drept dovadă înainte de prenatal, medicul mi-a recomandat să intru în concediu de risc maternal.
Contracții false de la 30 de săptămâni
Cum am mai spus, sarcinile pe care le-am avut au fost total diferite. La Vladimir nici vorbă de contracții false, am început să am din cele reale cu câteva zile înainte să nasc.
Acum, panică cu durerile de burtă. Cei drept au început să apară după efort intens (mers mult, alergat după Vladimir prin parc, pe afară).
Evident că la orice semn suspect sau îngrijorare, contactez medicul și îmi spune ce să fac. Așa vă sfătuiesc și pe voi, nu cereți sfaturi pe grupurile de mămici.
Prima dată când am început să am dureri mari de burtă a fost într-o seară când eram singură cu Vladimir. Medicul mi-a spus ce să fac și apoi a doua zi m-a chemat la spital să vadă dacă este vreo problemă.
Din fericire a fost doar o alarmă falsă, am făcut și cardiotocograma care a arătat că nu am contracții reale și în urma consultului s-a constatat că am colul închis și lung. Niciun semn de probleme.
La puțin timp după am făcut și morfologia de trimestrul III, totul bine, din fericire. Doar că baby A. este cam micuță pentru vârsta ei. Asta să fie problema, ea este dezvoltată proporțional, așa că medicul a spus să nu ne facem griji. Până la urmă nici Vladimir nu a fost mare la naștere (2860 g), dar a recuperat într-o lună câți alții în 7 :D.
Ce analize am făcut în al treilea trimestru
Pentru că nu am o sarcină cu risc, din fericire nu a fost nevoie de prea multe analize sau investigații în ultimul trimestru de sarcină.
La indicația medicului la 32 de săptămâni am efectuat urocultura și sumarul de urină care au ieșit în limite normale. Sincer, nu am avut probleme cu infecțiile urinare toată sarcina, din fericire.
La 36 de săptămâni m-au chemat la maternitate pentru a efectua câteva investigații în vederea internării:
- Screening infecțios (MRSA si BLSE)
- Hemoleucograma
- Timp QUICK
- APTT
- EKG
Tot atunci m-au programat pentru consultul prenatal (voi sta de vorbă cu un medic neonatolog) online. Consultul preanestezic se va efectua la internare (indiferent că este naștere naturală sau prin cezariană).
La 37 de săptămâni, medicul ginecolog a recoltat și analiza pentru streptococ B. Este important să se știe dacă mama are acest streptococ în cazul nașterii naturale. Se poate transmite la bebeluș.
Și acum așteptăm momentul nașterii cu nerăbdare!
Descoperă mai multe la Mama lui Vladimir
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Super scrieți. Îmi place tare